, 02 Noiembrie
1956 - Poliţia a folosit gaz lacrimogen pentru a restabili ordinea din timpul unui concert a celor de la Fats Domino din Fayetteville, Carolina de Nord. Fats şi trei personae din stafful lor au suferit rãni minore.
1958 - Tommy Edwards a ajuns pe prima poziþie a topurilor single din Marea Britanie cu “It"s All In The Game”. Scrisã de Charles Dawes, ajuns mai târziu vice-preºedinte al Statelor Unite dupã Calvin Coolidge. Este singurul single pop ajuns no.1 care are ca ºi co-autor un vice-preºedinte al Statelor Unite.
1963 - Peter Paul and Mary a început seria de 5 sãptãmâni în fruntea topurilor albumelor din Statele Unite cu “In The Wind”, acesta fiind cel de-al doilea no.1 al grupului.
1963 - The Konrads (cu participarea lui David Bowie), au concertat la Shirley Parish Hall din Shirley, Croydon, Anglia.
1964 - În timpul show-ului TV live “Ready Steady Go!”, în timp ce cânta “Donna The Prima Donna”, Dion a plecat de la spectacol , deranjat de faptul cã publicul dansa în jurul sãu.
1967 - Tom Jones a demarat turneul britanic de 22 de concerte la Finsbury Park, Astoria, împreunã cu Kathy Kirby ºi The Ted Heath Orchestra.
1967 - The Beatles au completat înregistrarea noului lor single “Hello Goodbye” în studiourile Abbey Road din Londra, cu Paul McCartney cântând la a doua chitarã bass. Piesa lui McCartney a fost selectatã pentru partea A a noului single a trupei the Beatles, pe cealaltã parte fiind melodia lui John Lennon, “I Am The Walrus”.
1968 - The Doors au cântat în douã spectacole la The Veterans Memorial Hall din Columbus, Ohio.
1969 - “Sugar, Sugar” a trupei The Archies, a ajuns no.1 în topurile din Marea Britanie. Single-ul a ajuns hitul cel mai longeviv din fruntea topurilor din Marea Britanie (opt sãptãmâni).
1970 - Grand Funk Railroad ºi Black Sabbath au concertat la The San Diego Sports Arena din San Diego, California.
1974 - Crosby Stills Nash & Young au ajuns pe locul 1 în topurile albumelor din Statele Unite cu”"So Far”, acesta fiind cel de-al treilea no.1 al grupului în topurile americane.
1974 - George Harrison a devenit primul Beatles care a promis un turneu solo mondial, când a cântat în primul show al turneului de 30 de concerte nocturne din Vancouver, Canada.
1974 - Stevie Wonder a ajuns în prima poziþie a topurilor single din Statele Unite cu “You Haven"t Done Nothin”, acesta fiind cel de-al patrulea no.1 al cântãreþului în topurile americane. The Jackson Five au fãcut backing vocal.
1979 - AC/DC au cântat în cea de-a doua din cele trei nopþi seri de concerte cu casa închisã, la The Hammersmith Odeon din Londra, Anglia, cu participarea celor de la Def Leppard.
1984 - Rev Marvin Gaye Sr. a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare pentru omorârea prin imprudenþã a fiului sãu, Marvin Gaye.
1985 - Stevie Wonder a ajuns lider al topurilor single din Statele Unite cu “Part-time Lover”, acesta fiind cel de-al 9-lea no.1 în topurile americane. Hitul a ajuns pe locul 3 în topurile din Marea Britanie.
1985 - Soundtrack-ul serialului TV Miami Vice a ajuns no.1 în topurile albumelor din Statele Unite unde a petrecut un total de 11 sãptãmâni în prima poziþie.
1991 - Karyn White a ajuns în fruntea topurilor single din Statele Unite cu “Romantic”, hitul ajungând pe locul 23 în topurile britanice.
1991 - U2 au avut succes cu cel de-al doilea single ajuns no.1 în topurile din Marea Britanie, “The Fly”, preluat de pe albumul “Achtung Baby”. Cântecul a fost ilustrarea unui personaj inventat de Bono, numit "The Fly".
1996 - Counting Crows au ajuns în poziþia întâi a topurilor albumelor din Statele Unite cu “Recovering From Satellites”. Albumul s-a clasat pe locul 4 în topurile din Marea Britanie.
1999 - Foo Fighters au lansat cel de-al treilea album de studio “There Is Nothing Left to Lose”, albumul marcând debutul bateristului Taylor Hawkins. Pe discurile iniþiale a fost inserat un tatuaj provizoriu, similar celui de pe coperta albumului.
2002 - Trupele speciale ale poliþiei au arestat o grupare intenaþionalã care plãnuiau sã o rãpeascã pe fondatoarea trupei Spice Gril, Victoria Beckam ºi pe doi dintre copii sãi. Aceºtia intenþionau sã cearã o rãscumpãrare de 5 milioane de lire.
2003 - Fatman Scoop ºi Crooklin Clan au ajuns în prima poziþie a topurilor single din Marea Britanie cu “Be Faithful”. Producãtorul new-yorkez de hip-hop, DJ-ul de club ºi de radio, a înregistrat cântecul cu cinci ani înainte.
2004 - Chitaristul Eric Clapton a primit titlul de CBE (Comandant al Înaltului Ordin al Imperiului Britanic) din partea Palatului Buckingham, pentru serviciile aduse muzicii.
2007 - Mult-aºteptatul concert de reunire a trupei Led Zeppelin a fost amânat cu 2 sãptãmâni dupã ce chitaristul Jimmy Page ºi-a fracturat un deget. Concertul dat în memoria fondatorului casei de discuri Atlantic Records, Ahmet Ertegun, programat pe 26 noiembrie, a fost reprogramat pe 10 decembrie. Mai mult de 1 milion de fani au fãcut cereri pentru cele 20.000 de bilete puse în vânzare, preþul unuia fiind de 125 £. Sumele din spectacol urmau sã fie folosite pentru a finanþa câte o bursã de studii purtând numele sãu în Marea Britanie, SUA ºi þara sa natalã, Turcia.
2008 - Finaliºtii show-ului X-Factor au început seria de 3 sãptãmâni în prima poziþie a topurilor single din Marea Britanie cu ”Hero”, o piesã caritabilã menitã sã sprijine financiar organizaþia “Help for Heroes”, a cãror beneficiari erau femeile ºi bãrbaþii din armatã rãniþi la datorie, ºi pentru “Apelul Macului” (Poppy Appeal). Melodia a fost un hit în Top 10 pentru Mariah Carey în 1993.
01 octombrie
1954 - UK “Top 12” Pop Chart devine Top 20 Chart.
1956 - Dupã ce reacþiile negative la testele fãcute pe publicul care a vizionat moartea lui Elvis Presley de la sfârºitul filmului Love Me Tender, “Regele” a fost rechemat sã filmeze din nou scena. În noul final, eroul nu mai moare.
1960 - The Beatles cântã la Indra Club, Grosse Freiheit, din Hamburg, Germania de Vest.
1965 - Bob Dylan a concertat la Carnegie Hall din New York, prezentând publicului noua sa formaþie alcãtuitã din chitaristul Robbie Robertson, organistul Garth Hudson, basistul Rick Danko, pianistul Richard Manual ºi bateristul Levon Helm. Ei vor deveni cunoscuþi sub numele simplu de The Band.
1966 - Jimi Hendrix cântã live pentru prima datã în Marea Britanie, când a cântat împreunã cu Cream la concertul lor de la London Polytechnic.
1967 - Este difuzatã prima ediþie a emisiunii “Top Gear” de pe postul de radio UK BBC Radio 1. Prezentatã de John Peel ºi Pete Drummond, ei au introdus pe The Move, Traffic, Pink Floyd, Tim Rose.
1967 - Apartamentul din Londra a lui Mick Jagger a fost cãlcat de hoþi, aceºtia furând bijuterii ºi blãnuri aparþinând prietenei sale de atunci, Marianne Faithfull.
1973 - The Simon Park Orchestra ajung pe locul 1 în topurile single britanice cu ”Eye Level”, luat din serialul “Van Der Valk” de pe postul ITV. A fost prima datã când o temã muzicalã dintr-un serial televizat a ajuns pe prima poziþie a topurilor din Marea Britanie.
1975 - Al Jackson, bateristul lui Booker T. ºi al lui The MGs, a fost împuºcat mortal de cãtre un necunoscut care a pãtruns în casa sa. Booker T a sprijinit artiºti precum Otis Redding, Al Green ºi Sam and Dave.
1977 - Aflat într-un turneu european, Rat Scabies a pãrãsit The Damned, fiind înlocuit temporar de bateristul Jon Moss, viitorul membru al trupei Culture Club.
1977 - Elton John a devenit primul muzician cãruia i s-a fãcut onoarea de a intra în The Hall Of Fame de pe Madison Square din New York.
1977 - Meco începe ºirul de 2 sãptãmâni în fruntea topurilor single americane cu o variantã disco a temei muzicale din filmul “Star Wars”. A transformat în hituri alte teme din filmele “Close Encounters”, “Wizard Of Oz” ºi “Empire Strikes Back”.
1981 - The Pretenders au fost obligaþi sã-ºi anuleze ultima etapã a turneului lor american dupã ce bateristul Martin Chambers s-a rãnit, când mâna i-a trecut printr-un geam, tãindu-ºi tendoanele ºi arterele.
1982 - John Cougar a ajuns pe prima poziþie în cele douã topuri americane, ale albumelor ºi cele single, cu albumul “American Fool” ºi single-ul “Jack And Diane”.
1983 - A avut loc Convenþia Mondialã David Bowie la Hotelul Cunard din Londra. La eveniment, a fost prezentatã ºi cea mai mare colecþie de obiecte Bowie care a fost adunatã laolaltã vreodatã. Biletul a costat 6,90 £.
1984 - Elvis Costello ºi The Attractions au dat startul turneului britanic de 24 de concerte la Hammersmith Palais din Londra.
1985 - R.E.M. au concertat la The Paradiso din Amsterdam, Olanda.
1986 - Andy McVann, bateristul trupei The Farm din Liverpool, a fost ucis într-un accident de maºinã în timp ce era urmãrit pe ºosea de poliþie.
1987 - Def Leppard încep etapa nord-americanã a turneului lor mondial “Hysteria” la Glens Falls Civic Center din Glens Falls, statul New York.
1988 - Bon Jovi ajunge lider al topurilor albumelor britanice cu “New Jersey”, a 4-a lor lansare pe piaþã.
1990 - Revista Forbes a menþionat pe cei de la New Kids On The Block ca fiind pe locul 5 al celor mai bogaþi entertaineri din SUA, cu un venit de 78 milioane $ .
1994 - Eric Clapton intrã pe locul 1 în topul albumelor americane cu “From The Cradle”.
1994 - Publicaþia britanicã The Daily Mirror a publicat o fotografie a lui Michael Jackson într-o uniformã de cercetaº împreunã cu alþi 5 tineri ai organizaþiei Boy Scouts. Un lider al Boy Scouts a fãcut ulterior o declaraþie în care afirma cã Jackson nu are nici o legãturã cu organizaþia.
1997 - Robbie Williams începe turneul britanic de 14 concerte la Norwich UEA, preþul biletului fiind de 11£, sprijinind trupa The Supernaturals.
1999 - Cântãreaþa Lena Zavaroni moare la vârsta de 35 dupã o lungã luptã cu anorexia. Zavoroni a fost descoperitã la emisiunea TV de talente Opportunity Knocks în 1974, când a devenit cea mai tânãrã cântãreaþã britanicã care a cucerit un disc de argint cu “Ma He"s Making Eyes At Me”, precum ºi cea mai tânãrã persoanã care a participat la concursul TV Top of The Pops.
2000 - Madonna urcã în fruntea clasamentelor albumelor americane cu “Music”, cel de-al 4-lea album no.1 al cântãreþei din topurile americane.
2004 - Ms Dynamite a fost arestatã, fiind acuzatã de violenþã dupã incidentul de la un restaurant din centrul Londrei. Ms Dynamite (pe numele sãu real Niomi McLean-Daley), a fost arestatã când s-a prezentat voluntar la poliþie în urma acuzaþiilor formulate împotriva ei, aceasta fiind eliberatã ulterior pe cauþiune.
2004 - Lordul Primar al oraºului Melbourne a inaugurat oficial Aleea “AC/DC” dupã numele veteranilor muzicii. Lordul Primar a ridicat în mâini marcajul strãzii în uralele mulþimii pe melodia trupei, “Long Way To The Top”. Primãria oraºului Melbourne a fãcut mai multe exemplare cu acest marcaj, în cazul în care vor fi sustrase.
2005 - Pete Doherty a fost arestat de poliþie în timpul unei operaþiuni de droguri din Shrewsbury unde trupa sa Babyshambles avea concert, fiind reþinut peste noapte. Surse din poliþie au afirmat cã un bãrbat ºi o femeie au fost arestaþi pentru posesie de droguri clasã A, în timp ce alte 17 persoane erau percheziþionate în timpul unei operaþiuni în Telford. Drept urmare, a fost anulat un concert din Norwich, planificat pentru seara urmãtoare.
2007 - Site-ul oficial al trupei Radiohead a cãzut când trupa a anunþat cã noul lor album “In Rainbows” va fi disponibil doar via www.radiohead.com. Fanii puteau comanda în avans, putând descãrca la un preþ pe care îl alegeau sau întregul pachet la preþul de 40 £, care includea 2 CD-uri, 2 discuri, plus un obiect promoþional ºi broºuri.
2007 - Boiletele la concertul din Londra, în care s-au reunit fetele de la Spice Girls, s-au vândut în 38 secunde, dupã ce fanii au fost înºtiinþaþi de punerea lor în vânzare. Mai mult de 1 milion de persoane din Marea Britanie s-au înscris la concertul de pe 15 decembrie 2007 de la O2 Arena, preþul unui bilet fiind între 55-75 £. Alte 3 concerte londoneze au fost adãugate turneului mondial care urma sã demareze pe 2 decembrie în Vancouver.
" 02 octombrieu" 1954 - Solistul trupei americane “1940”, Don Cornell, a ajuns pe prima poziþie în topurile single din Statele Unite cu “Hold My Hand”. Acest cântec a fost cenzurat de BBC pentru cuvintele “regatul cerului”.
1959 - Melodia “Stay” a lui Maurice Williams and The Zodiacs, a intrat în topurile americane pe primul loc. Cu o duratã de doar 1 minut ºi 37 secunde, a devenit cea mai scurtã melodie din istoria Rock and Roll-ului care a intrat în topurile americane.
1959 - 15 fani ai lui Elvis Presley au fost arestaþi în Germania dupã ce au mãrºãluit pe strãzile din Leipzig strigând “La mulþi ani ºi viaþã lungã, Elvis Presley!” ºi fãcând remarci nepotrivite legate de muzica germanã.
1961 - Phil Spector ºi partenerul sãu Lester Sill, au lansat primul single sub marca noii lor companii de înregistrãri Philles, “The Crystals”, “Oh Yeah Maybe Baby”. La nici un an, au succes cu hitul ajuns no.1 “He’s a Rebel” ºi curând cu, “Da Doo Ron Ron” ºi “Then He Kissed Me”.
1965 - The McCoys au ajuns în fruntea topurilor single din Statele Unite cu “Hang On Sloopy” (ajuns pe locul 5 în topurile britanice când a fost lansat sub marca noii companii de discuri Immediate a lui Andrew Oldham). Cântecul a fost lansat pentru prima datã de The Vibrations, fiind intitulat “My Girl Sloopy”.
1967 - Toþi cei ºase membrii ai trupei The Grateful Dead au fost arestaþi de cãtre agenþii antidrog din California pentru posesie de marihuana, gãsitã la imobilul acestora din Ashbury Street nr.710 din San Francisco, California.
1971 - Rod Stewart a început seria de 5 sãptãmâni în prima poziþie a topurilor single din Statele Unite cu “Maggie May / Reason To Believe”, acesta fiind primul lui solo ajuns lider al topurilor. Albumul lui Stewart, “Every Picture Tells A Story”, a început seria de 4 sãptãmâni pe locul 1 al topurilor britanice ºi americane.
1971 - Melodia “Imagine” a lui John Lennon a intrat în topurile albumelor din Statele Unite, unde s-a clasat pe locul 3.
1977 - Trupurile lui Elvis Presley ºi al mamei sale Gladys au fost mutate din cimitirul în care au fost înmormântaþi în Graceland, dupã o tentativã eºuatã de a le fi sustrase sicriele cu corpurile lor.
1979 - The Buzzcocks au demarat turneul britanic de 25 de concerte la The Mountford Hall din Liverpool, Anglia.
1980 - Leaveil Degree, din grupul de muzicã soul The Whispers, a început executarea celor doi ani de închisoare la care a fost condamnat, în penitenciarul Boron din California, fiind gãsit vinovat de complicitate la furtul unor diamante.
1981 - Terry Hall, Neville Staples ºi Lynval Golding, au pãrãsit trupa The Specials, pentru a forma trupa Fun Boy Three.
1982 - Dire Straits a început seria de 4 sãptãmâni în fruntea topurilor albumelor din Marea Britanie, cu “Love Over Gold”.
1982 - John Cougar a început seria de 4 sãptãmâni în prima poziþie a topurilor single din Statele Unite cu “Jack and Diane”, acesta fiind primul sãu no.1 în topurile americane ºi clasându-se pe locul 25 în topurile britanice.
1982 - Musical Youth au ajuns pe locul 1 în topurile britanice cu “Pass The Dutchie”. Grupul era format din bãieþii unei ºcoli din Birmingham cu vârste cuprinse între 11 ºi 16 ani. Piesa era o preluare a cântecului “Pass The Kutchie” a celor de la The Mighty Diamonds, care este termenul de jargon al pipei pentru fumatul canabisului; cuvântul a fost schimbat pentru a evita cenzurarea cântecului pentru aluzii legate de droguri.
1982 - Peter Gabriel ºi Steve Hacket s-au reunit cu foºtii colegi de trupã din Genesis, în cadrul unui concert de binefacere la The Milton Keynes Bowl din Buckinghamshire, Anglia, pentru a ajuta la strângerea de fonduri destinate proiectului lui Gabriel, WOMAD (World of Music, Arts and Dance – Lumea Muzicii, Artei ºi Dansului).
1983 - Cântãreaþa trupei ABBA, Agnetha Faltskog, a fost internatã în spital, suferind de contuzii cauzate de accidentul de maºinã în care a fost implicatã în localitate Skane din Suedia.
1983 - Cântãreaþa galezã Bonnie Tyler a ajuns în prima poziþie a topurilor single din Statele Unite cu melodia scrisã ºi produsã de Jim Steinman, “Total Eclipse Of The Heart”. Acesta a fost singurul single al cântãreþei care a ajuns pe primul loc în topurile americane.
1995 - Oasis au lansat cel de-al doilea lor album “(What"s The Story), Morning Glory”, care a intrat direct pe locul 1 în topurile britanice. Albumul a ajuns sã se vândã în peste 18 milioane de exemplare pe întreg mapamondul, ºi a câºtigat premiul pentru Cel Mai Bun Album Britanic din ultimii 30 de ani, în cadrul galei Premiilor Brit Awards 2010.
1996 - Un show dat de Pearl Jam în Hartford, Connecticut, s-a sfârºit printr-o bãtaie care a angrenat 30.000 de spectatori.
1998 - Gene Autry, cowboy-ul cântãreþ american, a murit la vârsta de 91 de ani. În timpul carierei sale, acesta a avut succes cu 25 de hituri succesive în Top 10 Country. În 1995, averea sa a fost estimatã de la 320 milioane de dolari.
1999 - Rob Thomas, solistul trupei Matchbox 20, s-a cãsãtorit cu modelul Marisol Maldonado. Marisol a apãrut cu Thomasc în videoclipul cântecului “Smooth” a lui Santana.
2000 - Coldplay a demarat turneul britanic de 17 concerte la The Junction, Cambridge.
2001 - Actorul Kevin Spacey a gãzduit showul Come Together: A Night for John Lennon"s Words and Music la Radio City Music Hall din New York. Dintre interpreþi amintim pe Alanis Morissette, Moby, Stone Temple Pilots ºi The Dave Mathews Band. Evenimentul s-a încheiat prin interpretarea piesei “Give Peace A Chance” de cãtre toþi cei prezenþi.
2002 - Adam Ant a scãpat de executarea unei pedepse cu închisoarea dupã ce un judecãtor a concluzionat cã ameninþarea unor clienþi dintr-un pub din Londra cu un pistol de jucãrie a fost rezultatul bolli sale psihice. Pop starul anilor ‘80 a urmat benevol un tratament psihiatric dupã incident.
2002 - Robbie Williams a semnat cel mai profitabil contract de înregistrãri din Marea Britanie când a semnat cu EMI Records pentru suma de 80 de milioane de £. Întrebat ce va face cu banii, Robbie a declarat: "O sã-i numãr bãnuþ cu bãnuþ".
2003 - Poliþia a fost chematã la primele ore ale dimineþii într-un caz de tâlhãrie la casa din Los Angeles a lui Jim Barber, fostul prieten ºi manager al lui Courtney Love. Doamna Love a fost luatã de pe stradã ºi reþinutã - poliþiºtii observând cã "Doamna Love avea un comportament evident marcat de influenþa unor substanþe aflate sub control legal". La scurt timp dupã arestare, doamna Love a fost dusã la spital, fiind suspectatã de supradozã de droguri.
2004 - Billy Joel s-a cãsãtorit cu Kate Lee de 23 de ani la conacul sãu din Centre Island, New York. A fost a 3-a lui cãsãtorie.
2005 - James Blunt a dat startul turneului britanic de 17 concerte la Barrowlands, Glasgow, Scoþia.
2005 - Katie Melua are succes cu cel de-al 2-lea ei album No.1 din topurile din Marea Britanie când “Piece By Piece” a urcat în fruntea clasamentelor.
2005 - Sugababes au ajuns pe locul 1 în topurile single britanice cu “Push The Button”, al 4-lea no.1 al grupului feminin.
2007 - Lui Britney Spears i s-a ordonat de cãtre un judecãtor din Los Angeles sã dea cei doi copii mici în grija fostului ei soþ Kevin Federline. Tribunalul a stabilit cã Federline va primi custodia lui Sean Preston, de 2 ani, ºi a lui Jayden James, de 1 an, pânã la umãtoarea înºtiinþare. Luna trecutã, judecãtorul Scott Gordon a spus doamnei Spears cã "folosea în mod obiºnuit, frecvent ºi continuu, substanþe sub control legal ºi alcool." Cântãreþei i s-a ordonat sã facã teste de alcool ºi droguri de douã ori pe sãptãmânã ca parte a prevederilor procedurilor de obþinere a custodiei copiilor împotriva lui Federline.
2008 - Pink ajunge pe locul 1 în topurile albumelor britanice cu “Funhouse”, cel de-al 4-lea album de studio al interpretei. Titlul original al albumului era “Heartbreak is a Motherfucker”.
03 octombrieh 1945 - Elvis Presley ºi-a fãcut prima apariþie în public cu ocazia unui concurs de talente la The Mississippi Alabama Dairy Show, cântând “Old Shep”; având doar 10 ani la acea datã, s-a clasat pe locul secund.
1958 - Turneul The Biggest Show Of Stars 1958 a demarat la The Worcester Auditorium din Worcester, Massachusetts. Ediþia de toamnã a acestuia i-a adunat pe: Buddy Holly, Frankie Avalon, Bobby Darin, The Olympics, Dion & The Belmonts, Bobby Freeman, The Elegants, Jimmy Clanton, The Danleers, Duane Eddy, Clyde McPhatter ºi The Coasters.
1965 - Ken Dodd a ajuns pe prima poziþie în topurile single din Marea Britanie cu “Tears”, acesta fiind singurul single ajuns pe primul loc în topurile britanice.
1967 - Cântãreþul ºi compozitorul american Woody Guthrie, a murit în urma afecþiunii numitã Huntington"s Chorea. Guthrie a avut o mare influenþã asupra lui Bob Dylan ºi a muzicii folk americane. Filmul anilor 70, “Bound For Glory”, a fost inspirat din viaþa sa. Cel mai cunoscut cântec al lui, “This Land Is Your Land”, este cântat în mod obiºnuit în ºcolile americane.
1967 - James Brown a cântat în douã spectacole la The Royal Albert Hall din Londra împreunã cu orchestra sa alcãtuitã din 12 membri.
1968 - Lucrând în studiourile Trindent din Londra, The Beatles au înregistrat noul cântec al lui George Harrison, “Savoy Truffle”. George, Paul ºi Ringo au înregistrat doar o parte a piesei de bazã (baterie, bass ºi chitarã acusticã ). Piesa a fost inspiratã de dragostea lui Eric Clapton pentru bomboanele de ciocolatã, mai ales marca Mackintosh"s Good News.
1978 - Membrii trupei Aerosmith au scos pe cauþiune 30 de fani, dupã ce aceºtia au fost arestaþi pentru cã au fumat canabis în timpul concertului Aerosmith de la Fort Wayne Coliseum.
1980 - Postul de televiziune britanic BBC TV a difuzat documentarul “The Police In The East” despre turneul trupei The Police din India.
1987 - M/A/R/S/ au ajuns pe prima poziþie în topurile single din Marea Britanie cu “Pump Up The Volume”. Primul hit de muzicã house made in Britain au copiat alte înregistrãri, fapt care a dus la numeroase litigii.
1989 - Deborah Harry ºi-a fãcut debutul live în Marea Britanie dupã o absenþã de 7 ani, la The Borderline Club din Londra.
1991 - M.C. Hammer a oferit o recompensã de 50.000 de dolari pentru returnarea mãnuºii albe a lui Michael Jackson, care a fost furatã din cadrul muzeului The Motown Museum. Acesta a fost parte a unei dispute dintre Hammer ºi Michael Jackson.
1991 - Guvernatoarea Texasului, Ann Richards, a proclamat ziua de 3 octombrie (ziua de naºtere a lui Stevie Ray Vaughan) drept “Ziua Stevie Ray Vaghan”. Anual se vor þine un concurs de motociclete ºi un concert în Central Texas, beneficiile urmând a fi donate cãtre fundaþia The Stevie Ray Vaughan Memorial Scholarship Fund.
1992 - Sinead O"Connor a rupt o fotografie a papei Ioan Paul al II-lea în semn de protest împotriva legilor avortului. Incidentul a avut loc la sfârºitul spectacolului live, când, din senin, a scos o fotografie a papei pe care a rupt-o în bucãþi. În studio s-a lãsat o liniºte de mormânt, iar televiziunea a difuzat imediat o reclamã. Postul NBC a fost amendat cu 2,5 milioane de dolari de cãte Comisia Federalã pentru Comunicaþii.
1997 - A început procesul dintre Garth Brooks ºi Warren G pe marginea dreptului de utilizare la iterei “G” din numele fiecãrui artist. Disputa a fost rezolvatã printr-o înþelegere un an mai târziu.
1999 - Akio Morita, fondatorul Sony Electronics, a murit la vârsta de 78 de ani. În 1979, Sony Walkman a revoluþionat firma Sony ºi consumatorii din toatã lumea.
1999 - Tom Jones a ajuns pe prima poziþie în topurile albumelor din Marea Britanie cu “Reload”, fãcând din acesta cel mai în vârstã artist care a ajuns lider în topurile albumelor din Marea Britanie cu o nouã lansare. Albumul este materializarea colaborãrii cu Mousse T, poreclit “Sexbomb”, care a ajuns pe locul 3 în topurile britanice ºi a fost ulterior folositã într-un episod din serialul The Simpsons.
2000 - Benjamin Orr, cântãreþ ºi basist al trupei The Cars, moare de cancer în casa sa din Atlanta la vâsta de 53 de ani. A fost liderul vocal în hiturile trupei “Just What I Needed”, “Let"s Go” ºi “Drive”.
2000 - Lui Mark Chapman, asasinul lui John Lennon, i s-a refuzat eliberarea condiþionatã dupã ce a petrecut 20 de ani în închisoare. Chapman a fost intervievat preþ de 50 de minute de membrii acestei comisii care au concluzionat cã eliberarea lui Chapman ar “minimaliza gravitatea crimei”.
2002 - Darryl DeLoach, chitaristul ºi solistul vocal al trupei americane de rock psihedelic Iron Butterfly, a murit de cancer la ficat la vârsta de 56 de ani.
2004 - Cântãreaþa britanicã Joss Stone are succes cu cea de-a doua sa lansare, “Mind Body & Soul”, care devine primul ei album no.1 în topurile britanice. Stone a devenit cea mai tânãrã cântãreaþã intratã în topurile albumelor din Marea Britanie, recordul anterior fiind deþinut de Avril Lavigne.
2008 - Cântãreþul, producãtorul ºi compozitorul Johnny J (Johnny Jackson) a murit când a sãrit de la etajul închisorii din los Angeles unde ispãºea o condamnare pentru conducere sub influenþa alcoolului. El a produs albumele lui Tupac Shaqur: “All Eyez On Me” ºi “Me Against The World”, ca ºi multe alte albume postume ale sale, precum ºi ale lui Candyman.
04 octombrie 1957 - Câºtigãtorii din acest an ai premiilor anuale ale publicaþiei NME au fost Pat Boone, care a fost votat pe primul loc, iar Elvis Presley pe locul secund. Primele douã grupuri britanice au fost The King Brothers ºi The Stargazers.
1961 - Bob Dylan a cântat într-un spectacol de galã la Carnegie Hall din New York, în faþa a 53 de oameni.
1962 - The Tornadoes au ajuns în prima poziþie a topurilor single din Marea Britanie cu piesa instrumentalã “Telstar” (dupã numele satelitului de comunicaþii). Piesa a ajuns cel mai bun hit britanic în topurile americane ocupante ale primului loc.
1963 - The Beatles ºi-au fãcut apariþia în cadrul show-ului TV britanic “Ready Steady Go!”.
1966 - The Byrds au cântat în prima din cele 13 nopþi de spectacole la The Village Gate din New York.
1967 - Turneul britanic de 10 concerte demarat la Finsbury Park din Londra a reunite trupe ºi interpreþi precum Traffic, The Young Rascals, Vanilla Fudge, Art ºi Keith West.
1969 - Creedence Clearwater Revival a demarat seria de 4 sãptãmâni în fruntea topurilor albumelor din Statele Unite cu “Green River”, acesta fiind primul album al grupului intrat în topurile americane.
1969 - Albumul “Abbey Road” a celor de la The Beatles au ajuns în prima poziþie a topurilor albumelor din Marea Britanie. Ultimele înregistrãri ale grupului au vizat 2 melodii ale lui George Harrison, “Something” ºi “Here Comes The Sun”, plus “Come Together”, “Sun King” ºi “Golden Slumbers”. Coperta albumului fãcea aluzii la conceptul “Paul Is Dead”: Paul apare în picioarele goale, iar numãrul de înmatriculare al maºinii “LMW 281F” se referea la faptul cã dacã el ar trãi, ar avea 28 de ani. Se presupune cã “LMW” provine de la “Linda McCartney Weeps (Plânge)” ; ceilalþi 4 Beatles reprezentau: Preotul (John, îmbrãcat în alb), Agentul de pompe funebre (Ringo, îmbrãcat în negru), Decedatul (Paul, îmbrãcat în costum, dar cu picioarele goale) ºi Groparul (George, în blugi ºi o cãmaºã de lucru de blugi).
1970 - Cântãreaþa americanã Janis Joplin a fost gãsitã moartã la The Landamark Hotel din Hollywood, dupã o supradozã accidentalã de heroinã. Joplin a ocupat, post-mortem, primul loc în topurile americane în 1971 cu single-ul “Me And Bobby McGee” , iar în 1971 a ocupat prima poziþie a topurilor albumelor din Statele Unite cu albumul “Pearl”.
1971 - Pink Floyd a cântat în prima din cele patru nopþi de concerte la The Roman Ampitheater din Pompeii, Italia, pentru albumul lor, “Live In Pompeii”.
1973 - BBC a difuzat cea de-a 500 ediþie a show-ului britanic “Top Of The Pops”. Au concertat: Slade, Gary Glitter ºi The Osmonds.
1975 - David Essex a ajuns în fruntea topurilor single din Marea Britanie cu “Hold Me Close”, acesta fiind cel de-al doilea ºi ultimul no.1 în topurile britanice.
1975 - Pink Floyd au ajuns lideri ai topurilor albumelor din Marea Britanie cu “Wish You Were Here”. Albumul conþinea ºi o piesã tribut adusã fostului membru al trupei Syd Barrett, intitulatã “Shine On You Crazy”. A ajuns pe prima poziþie ºi în topurile americane.
1978 - Cântãreaþa de muzicã country Tammy Wynette, a fost sechestratã, bãtutã ºi þinutã în maºina sa timp de 2 ore de un rãpitor care purta o mascã de schi. El a þinut arma îndreptatã asupra ei ºi a silit-o sã meargã cu maºina 90 de mile, din Nashville, Tennessee. A fost ulterior eliberatã, iar rãpitorul a fugit.
1980 - Carly Simon s-a prãbuºit pe scenã în timpul unui spectacol dat în Pitsburg datoritã extenuãrii nervoase.
1980 - Queen a demarat seria de trei sãptãmâni în prima poziþie a topurilor single din Statele Unite cu “Another One Bites The Dust”.
1980 - Printre câºtigãtorii premiilor The Melody Makers, s-au numãrat: Kate Bush-premiul pentru cea mai bunã cântãreaþã, Petre Gabriel-cel mai bun cântãreþ, Ritchie Blackmore-cel mai bun chitarist, Phil Collins-cel mai bun toboºar, Genesis-trupa anului, cel mai bun single pentru “Another Brick In The Wall” a celor de la Pink Floyd, ºi Saxon-cea mai tânãrã speranþã.
1982 - The Smiths ºi-au fãcut debutul live la The Ritz, în Machester, Anglia, fiind sprijiniþi de Blue Rondo A La Turk.
1986 - Paul Simon a început seria de 5 sãptãmâni pe locul 1 al topurilor albumelor din Marea Britanie cu “Graceland”.
1997 - Boyz II Men au ajuns pe prima poziþie în topurile single din Statele Unite cu “4 Seasons Of Loneliness”, acesta fiind cel de-al 5-lea no.1 al grupului în topurile americane. S-a clasat pe locul 10 în topurile britanice.
1999 - S-a dat publicitãþii faptul cã sora lui Jimi Hendrix a planificat exhumarea corpului fratelui sãu ºi mutarea acestuia într-un mausoleum. Alte planuri legate de noua locaþie includeau posibilitatea fanilor de a cumpãra unul din locurile de veci aflate în vecinãtatea noului loc de odihnã a chitaristului.
2000 - Craig David a fost premiat cu titlurile de Cel mai Bun Artist R&B, Cel Mai Bun Debutant britanic ºi Cel Mai Bun Single britanic pentru “Fill Me In” la gala Premiilor Mobo.
2004 - Basistul canadian Bruce Palmer a murit în urma unui atac de cord. A fost membru al trupelor The Mynah Birds ºi The Buffalo Springfield. A lucrat, de asemenea, cu Crosby, Stills, Nash, & Young ºi Neil Young.
2005 - Mike Gibbins, bateristul trupei Badfinger, a murit în somn la vârsta de 56 de ani. Badfinger a ocupat în anii ‘70 locul 4 în topurile britanice ºi locul 7 în topurile americane cu “Come And Get It”.
2006 - Henry Vaughn, fostul angajat al lui R Kelly (care a pretins cã i-a fost mentor ºi ghid lui Kelly de când era adolescent), a deschis process împotriva cântãreþului, acuzându-l de violenþã, restricþie de apropiere, ºi încãlcarea unui contract care l-a privat de unele beneficii din încasãrile dreptului de autor. Vaughn a mai declarat cã Kelly ºi complicii sãi l-au târât în pivniþa casei lui Kelly din Olimpya Fields ºi “l-au lovit în mod repetat în faþã ºi pe corp cu pumnii”.
2007 - Producãtorului Phil Spector i s-a stabilit un nou termen în judecarea cazului de crimã comis împotriva actriþei lana Clarkson, din cauza leºinului de care a suferit la procesul anterior din luna septembrie a acestui an. Judecãtorul Larry Paul Fidler de la Înalta Curþe de Justiþie din Los Angeles a stabilit o nouã audiere pe data de 23 octombrie.
2007 - The Rolling Stones au stabilit un nou record pentru cel mai profitabil turneu al tuturor timpurilor cu turneul “A Bigger Bang Tour”. Acesta, care a durat din 2005 pânã în august 2007, a adus trupei încasãri de 247 milioane de lire (437 milioane de dolari). Trupa a cântat în 113 spectacole în faþa a peste 3,5 milioane de oameni. Urmãtorul clasat a fost turneul trupei U2, “Vertigo Tour”, care a avut loc între 2005 ºi 2006 ºi a adus încasãri de 220 milioane de lire (389 miliaone de dolari).
2009 - Paramore a ajuns în prima poziþie a topurilor albumelor din Marea Britanie cu “Brand New Eyes”, acesta fiind cel de-al treilea album de studio al trupei americane.
05 octombrie 1958 - Cliff Richard ºi The Shadows au cântat în primul lor spectacol împreunã la The Victoria Hall din Hanley, Anglia.
1961 - Grupul de backing vocal The Shadows al lui Cliff Richard au avut success cu cel de-al doilea single ajuns pe prima poziþie în topurile britanice cu “Kon-Tiki”.
1962 - The Beatles au lansat single-ul de debut “Love Me Do” în Marea Britanie. Acesta a petrecut 26 de sãptãmâni în topuri, ajungând pe locul 4.
1963 - The Rolling Stones au cântat în douã spectacole la The Gaumont Theater din Warford, Anglia.
1965 - Johnny Cash a fost arestat în timp ce trecea graniþa mexicanã la El Paso, Texas, dupã ce lucrãtorii vamali au gãsit 100 de pastile în cutia de chitarã. El a primit o pedeapsã de închisoare cu suspendare ºi o amendã de 1.000 de dolari.
1966 - Dupã ce s-au mutat ºi au trãit în Londra, Anglia, Jimi Hendrix, Mitch Mitchell ºi Noel Redding au cântat împreunã pentru prima datã - când s-a format ºi The Jimi Hendrix Experience.
1967 - The Doors au cântat în ultima noapte de concert, din cele cinci, la Steve Paul"s Scene din New York.
1974 - Albumul “Tubular Bells” al lui Mike Oldfield a ajuns în prima poziþie a topurilor albumelor din Marea Britanie la 15 luni de la lansare. A ajuns sã se vândã în peste 10 milioane de exemplare pe întreg mapamondul.
1974 - Olivia Newton-John a început seria de 2 sãptãmâni în fruntea topurilor single din Statele Unite cu “I Honestly Love You”, acesta fiind primul din cele cinci single-uri ale cântãreþului care au intrat în partea superioarã a topurilor americane.
1974 - The Beach Boys au ajuns în poziþia întâi a topurilor albumelor din Statele Unite cu “Endless Summer”, acesta fiind cel de-al doilea no.1 al grupului din aceste topuri.
1975 - Stevie Wonder a concertat la The Wonder Dream Concert din Kinston, Jamaica, beneficiile concertului fiind donate unui insititut jamaican pentru ajutorarea persoanelor fãrã vedere. Au mai concertat Bob Marley, Peter Tosh ºi Bunny Wailer, cei trei componenþi originali a trupei Wailers, care au cântat împreunã pentru ultima datã.
1980 - Sãptãmânalul muzical britanic, The NME, a nominalizat piesa “She"s Lost Control”, cântatã de Joy Division, drept single-ul sãptãmânii .
1982 - Top 5 single-uri în Marea Britanie din aceastã sãptãmânã arata astfel: locul 5, The Jam cu “The Bitterest Pill”; pe 4, Culture Club cu “Do You Really Want To Hurt Me”; pe locul 3, Shalamar cu “There It Is”; locul secund a fost ocupat de Fat Larry"s Band cu “Zoom”, iar lider a fost Musical Youth cu “Pass The Dutchie”.
1985 - Midge Ure a ajuns în prima poziþie a topurilor single din Marea Britanie cu “If I Was”. A fost singurul solo ajuns no.1 al fostului cântãreþ al trupei Ultravox ºi Slik. În single a cântat þi basistul Mark King de la Level 42.
1987 - Fostul chitarist al trupei Smiths, Johnny Mar, a început repetiþiile cu formaþia The Pretenders, în vederea pregãtirii concertului trupei U2 din cadrul turneului nord-american unde erau invitaþi în susþinerea celebrei trupe.
1991 - Bryan Adams a avut succes cu primul lui album ajuns pe prima poziþie în topurile britanice, “Waking Up The Neighbours”.
1991 - Guns N" Roses au început seria de 2 sãptãmâni ca lideri ai topurilor albumelor din Statele Unite cu ”Use Your Illusion II”.
1991 - Marky Mark ºi The Funky Bunch au ajuns în fruntea topurilor single din Statele Unite cu “Good Vibrations”, alãturi de Loleatta Holloway, hitul ajungând pe locul 14 în topurile britanice.
1992 - Cântãreþul american Eddie Kendricks, de la The Temptations, moare la vârsta de 52 de ani de cancer, la un an dupã ce i s-a extirpat un plãmân. A fost liderul vocal în piesele: “The Way You Do The Things You Do”, “Get Ready” ºi “Just My Imagination”. Ca ºi artist solo, Kendricks a înregistrat câteva hituri în perioada anilor 70, inclusiv cel ajuns no.1 în topurile americane, “Keep On Truckin”.
1996 - Single-ul “Breakfast At Tiffany"s” al grupului american Depp Blue Something, a ajuns pe prima poziþie în topurile single din Marea Britanie. Cântecul face referire la filmul cu acelaºi nume din anul 1960 în interpretarea lui Audrey Hepburn.
1999 - Roger Daltrey a anunþat cã The Who se reunesc, cu un prim concert în Las Vegas, în data de 29 octombrie. Spectacolul a fost transmis live pe Internet.
2000 - Show-ul britanic de televiziune “Top Of The Pops”, a înfiinþat un Top 40 al single-urilor care au petrecut cel mai mult timp în topurile britanice. Pe locul 3 a fost “My Way” a lui Frank Sinatra, pe 2, “She Loves You” a celor de la The Beatles, iar pe prima poziþie s-a clasat Frankie Goes To Hollywood cu “Relax”.
2000 - Fanii trupei Beatles din întreaga lume au nãvãlit pentru a achiziþiona exemplare ale autobiografiei celor Patru Fabuloºi. Magazinele din Japonia ºi Marea Britanie s-au deschis la miezul nopþii pentru a satisface cererea pentru cartea scrisã pentru prima datã chiar de membrii trupei. Publiciºtii au declarat cã volumul de 350.000 de cuvinte, scos pe piaþã la preþul de 35 de lire sterline, a atras mai mult de 1,5 milioane de comenzi în întreaga lume.
2003 - Beyonce a început seria de 9 sãptãmâni în prima poziþie a topurilor single din Statele Unite cu “Baby Boy”. Outkast a ajuns no.1 în topurile albumelor din Statele Unite cu “Speakerboxxx / The Love Below”.
2006 - Legenda muzicii reggae, Bob Marley, a fost omagiat cu aplicarea unei plãci comemorative pe imobilul londonez în care a locuit, pe strada Ridgmount Gardens nr. 34, din Camden. Evenimentul a avut loc în cadrul Lunii Istorice Afro, menitã sã promoveze contribuþia comunitãþii afro-caraibiene din Londra.
2006 - Jeffrey Bores, care a recunoscut cã l-a înregistrat pe Michael Jackson într-un avion particular, a fost condamnat la 6 ani de arest la domiciliu ºi amendat cu 10.000 de dolari. Borer, care era proprietarul firmei private de transport aerian XtraJet, a ordonat unui angajat sã cumpere ºi sã instaleze 2 video recordere la bordul avionului respectiv.
2007 - Issac Hanson, membru al trupei pop americane Hanson, a fost operat pentru îndepãrtarea unui cheag de sânge din plãmâni, dupã ce a fost diagnosticat cu o boalã incurabilã. Se aºtepta ca chitaristul, care a contractat sindromul Paget-Schroetter, sã se însãnãtoºeascã complet ºi rapid de pe urma bolii.
2008 - Pink a demarat seria de 3 sãptãmâni în prima poziþie a topurilor single din Marea Britanie cu “So What”, acesta fiind cel de-al treilea hit al cântãreþei care a ajuns lider în topurile britanice.
% 06 octombrie$
1959 - Jerry Keller a ajuns în prima poziþie a topurilor single din Marea Britanie cu “Here Comes Summer”. Vedeta pentru un singur hit, Keller a continuat sã fie solist principal în mai multe reclame comerciale de televiziune între anii ’70 ºi ’80.
1963 - The Yardbirds au concertat la Studio 51 din Leicester Square, Londra.
1964 - The Beatles au petrecut dupã amiaza înregistrând “Eight Days A Week” în studiourile Abbey Road din Londra. Mai târziu, aceºtia ºi-au petrecut seara la The Ad Lib Club din Londra, în compania celor de la The Ronettes ºi Mick Jagger.
1967 - The Jimi Hendrix Experience au înregistrat o ediþie a show-ului de radio de la BBC, “Top Gear”. Stevie Wonder, care a avut ºi el o apariþie în cadrul spectacolului, a cântat împreunã cu Hendrix.
1967 - The Doors au concertat la The Cal State Gymnasium din Los Angeles, California, împreunã cu The Nitty Gritty Dirt Band ºi The Sunshine Company.
1967 - Pink Floyd au concertat la Concursul Mis Adolescenþa Brighton, la Top Rank Suite, din Brighton, Anglia, interpretând partiturile muzicale din timpul concursului.
1969 - Cântecul “Something” a lui George Harrison a fost lansat pe partea A a Beatles" 45, primul pentru Harrison. Împreunã cu single-ul “Come Together” a lui Lennon ºi McCartney, acesta a ajuns sã ocupe peste o lunã, primul loc în topurile americane.
1970 - Top 5 single din Statele Unite din aceastã sãptãmânã se prezenta astfel: pe locul 5, Free cu “All Right Now”; pe locul 4, Diana Ross cu “Ain"t No Mountain High Enough”; pe 3, Dawn cu “Candida", Dawn, pe locul secund, "I"ll Be There" al celor de la Jackson Five , iar pe primul loc , "Cracklin" Rose," a lui Neil Diamond.
1973 - Cher a început seria de 2 sãptãmâni în prima poziþie a topurilor single din Statele Unite cu “Half-Breed”, acesta fiind cel de-al doilea no.1 al cântãreþei în topurile americane. Single-ul nu a intrat din pãcate în topurile britanice.
1973 - Slade a avut succes cu cel de-al doilea album ajuns în prima poziþie a topurilor albumelor din Marea Britanie, începând seria de 3 sãptãmâni în fruntea topurilor.
1978 - Australianul Johnny O’Keefe, “regele rock "n" roll-ului”, a murit la vârsta de 43 de ani, în urma unui atac de cord. A fost primul cântãreþ de rock "n" roll care a avut un turneu în Statele Unite, fiind cel mai de succes artist australian, cu 29 de hituri intrate în Top 40 între anii 1958 ºi 1974. Hitul din 1958 al lui O’Keefe, “Real Wild Child”, a fost interpretat ºi de Iggy Pop în 1986.
1979 - Robert John a ajuns în prima poziþie a topurilor single din Statele Unite cu “Sad Eyes”, hitul ajungând pe locul 31 în topurile britanice.
1979 - Buzzcocks, susþinuþi de Joy Division, au concertat la The Odeon Thetre din Edinburgh, Scoþia, biletele costând 2,50 lire sterline.
1980 - John Lydon a fost arestat de cãtre poliþie irlandezã pentru violenþã într-o bãtaie care a avut loc în Dublin.
1984 - David Bowie a avut succes cu cel de-al ºaselea album ajuns în fruntea topurilor britanice cu “Tonight”, pe care figura ºi single-ul “Blue Jean”.
1990 - Maxi Priest a ajuns în prima poziþie a topurilor single din Statele Unite cu “Close To You”, hitul ajungând pe locul 7 în topurile britanice.
1991 - Michael Jackson a condus-o la altar pe Elizabeth Taylor cu ocazia celei de-a 7-a sa cãsãtorii celebrate la ferma starului pop, Neverland. Mirele era muncitorul în construcþii Larry Fortensky, de care Taylor va divorþa în 1997.
1996 - Celine Dion a ajuns pe primul loc în topurile albumelor din Statele Unite cu “Falling Into You”.
1998 - Un sondaj al industriei muzicale a fost publicat de revista londonezã “Time Out”, care a nominalizat principalele staruri muzicale din ultimii 30 de ani. Locul 5 a fost ocupat de Marvin Gaye, locul 4, de James Brown, locul 3, de Bob Marley, locul secund, de The Beatles, iar primul loc a fost ocupat de David Bowie.
1999 - Printre câºtigãtorii premiilor The Mobo Awards s-a numãrat ºi Kele Le Roc, la categoriile Cel mai Bun Debutant ºi Cel mai Bun Single. Shanks & Bigfoot au luat premiul pentru Cel mai Bun Grup Dance. TLC au câºtigat premiul pentru Cel mai Bun Videoclip cu “No Scrubs”. Lauryn Hill a câºtigat premiul pentru Cel mai Bunã Artistã Internaþionalã, iar Tina Turner a fost onoratã cu premiul pentru Întreaga Contribuþie Muzicalã.
2000 - Curtea Supremã din Manhattan a condamnat-o pe cântãreþul de rap Busta Rhymes la cinci ani cu suspendare, dupã ce acesta a pledat vinovat la acuzaþia de posesie de armã.
2002 - Elvis Presley a început seria de 3 sãptãmâni în prima poziþie a topurilor albumelor din Statele Unite cu “Elvis 30 & 1 Hits”.
2004 - Britney Spears a aruncat un pahar plin cu cola peste un fotograf. Acesta aºtepta sã facã poze cântãreþei ºi soþului ei la ieºirea dintr-un magazin din metroul din Malibu, California.
2005 - Concertul trupei Rolling Stones de la Universitatea din Virginia, Statele Unite, a fost oprit dupã numai 8 cântece cântate pe Scott Stadium, dupã ce poliþia a primit un avertisment de ameninþare cu o bombã care viza zona scenei. Dupã o cercetare amãnunþitã de 45 de minute, poliþiºtii nu au gãsit nimic neobiºnuit, iar trupa a încheiat cu bine spectacolul. Trupa se afla în turneul de promovare al albumului “A Bigger Bang”.
2007 - Bruce Springsteen a fost dat în judecatã pentru 850.000 de dolari (415.973 lire sterline) de cãtre un bãrbat care a pretins cã n-a fost onorat cu contravaloarea unui contract care viza plata unui cal. Springsteen ºi soþia sa Patti Scialfa au apãrut în documentele legale înaintate tribunalului din Florida de cãtre Todd Minikus. El a declarat cã cei doi ºi-au onorat înþelegerea de a plãti 650.000 de dolari(358,097 de lire sterline) pentru un cal numit Pavarotti.
2007 - Promo pentru piesa Bohemian Rhapsody a trupei Queen devenitã hit în 1975 a fost numitã drept cel mai bun videoclip britanic într-un sondaj printre fanii muzicii. Din 1.051 de adulþi chestionaþi de publicaþia O2, 30% au numit videoul de 6 minute (a cãrui filmare a durat doar 3 ore ºi a costat doar 3.500 de lire) drept favoritul lor.
#w 09 octombrieZ# 1958 - Eddie Cochran a înregistrat melodia “C"mon Everybody”, care a ajuns în 1959 pe locul 6 în topurile britanice , iar în 1979 a devenit un hit pentru cei de la The Sex Pistols.
1961 - Ray Charles a început seria de 2 sãptãmâni în fruntea topurilor single din Statele Unite cu “Hit The Road Jack”, hitul ajungând pe locul 6 în topurile britanice.
1964 - The Beach Boys au înregistrat “Dance Dance Dance”, cu Glen Campbell cântând solo introductiv la chitarã. Va deveni al 13-lea lor hit în US Top 40.
1965 - The Beatles au început seria de 4 sãptãmâni ca lideri ai topurilor single din Statele Unite cu balada lui Paul McCartney, “Yesterday”, care a adus trupei cel de-al 10-lea lor no.1 din topurile americane. Piesa nu a fost lansatã ca single în Marea Britanie decât în 1976.
1969 - Pentru prima datã în istoria show-ului englez Top Of The Pops, producãtorii au refuzat difuzarea cântecului ajuns lider în topuri, “Je T’aime... Moi Non Plus”, datoritã limbajului erotic folosit de francezul Serge Gainsbourg ºi a actriþei Jane Birkin. Melodia, o piesã instrumentalã având doar vocea lui Gainsbourgh ºi Birkin, care pãrea sã fi fost înregistratã în timpul unui moment intim, a provocat o asemenea agitaþie în Marea Britanie încât compania originalã de discuri Fontana, a renunþat la disc chiar dacã s-a clasat pe locul 2 în topuri. O altã companie de înregistrãri mai micã, Major minor, a cumpãrat drepturile de autor ºi a dus aceastã piesã în vârful clasamentelor, fiind primul cântec în limba francezã ajuns vreodatã într-o poziþie de vârf a topurilor.
1970 - Pink Floyd au lansat cel de-al patrulea album “Atom Heart Mother”, care a intrat în fruntea topurilor britanice.
1971 - Rod Stewart a ajuns în prima poziþie a topurilor single din Marea Britanie cu “Maggie May” (prima lansare fiind pe partea B a “Reason To Believe”). A fost primul din seria de ºase single-uri ajunse no.1 în topurile britanice ale lui Stewart, petrecând 5 sãptãmâni în fruntea topurilor.
1971 - The Who au susþinut un mic spectacol la Universitatea Surrey din Guildford, avându-l ca invitat pe John Sebastian care a cântat la muzicuþã în piesa “Magic Bus”, fiind singurul muzician care a cântat vreodatã împreunã cu The Who pe o scenã. În culise, trupa l-a sãrbãtorit pe John Entwistle care a împlinit 27 de ani.
1973 - Elvis Presley ºi Priscilla au divorþat dupã un mariaj de ºase ani. Priscilla a primit proprietãþi, 725.000 de dolari bani gheaþã ºi o rentã lunarã de 4.200 de dolari.
1975 - S-a nãscut Sean Taro Ono Lennon, singurul copil a lui John Lennon ºi Yoko Ono. John Lennon s-a retras din muzicã pentru cinci ani, devenind un “soþ casnic”. Sean a devenit cântãreþ, compozitor, muzician ºi actor.
1976 - The Sex Pistols au semnat cu EMI Records pentru suma de 40.000 lire (68.000 dolari). Contractul a fost anulat 3 luni mai târziu, când compania a stopat producþia single-ului “Anarchy In The UK”, ºtergându-l din catalog. Mai târziu, EMI a dat publicitãþii o declaraþie în care a afirma cã nu putea promova discurile trupei Sex Pistols din cauza publicitãþii negative care a apãrut în ultimele luni.
1976 - Dr Feelgood au avut succes cu singurul lor album ajuns no.1 în topurile britanice cu “Stupidity”.
1976 - Vedeta de un hit, Walter Murphy, ºi The Big Apple Band au ajuns în prima poziþie a topurilor single din Statele Unite cu “A Fifth Of Beethoven”, hit ajuns pe locul 28 în topurile britanice.
1978 - Cântãreþul ºi compozitorul belgian Jacques Brel a murit de cancer la vârsta de 49 de ani. Printre cei care au înregistrat cântecele sale se numãrã: Ray Charles, Scott Walker, Alex Harvey, Frank Sinatra, Dusty Springfield, David Bowie, Nina Simone ºi Terry Jacks.
1980 - Gary Glitter a fost declarat falimentar. În timpul anilor ‘70 , a avut succes cu 15 piese care au intrat în Top 40, inclusiv trei ajunse pe primul loc.
1981 - În timpul turneului nord-american, The Rolling Stones au cântat în prima din cele douã nopþi de concerte la The Los Angeles Memorial Coliseum din Los Angeles, California. Au fost însoþiþi de Prince, care s-a îmbrãcat în controversaþii sãi pantalonaºi gen bikini ºi într-un trenci, dar care a trebuit sã pãrãseascã scena dupã 15 minute, deoarece publicul l-a huiduit ºi a început sã arunce cu cutii de bere în el.
1984 - “Thomas, The Tank Engine And Friends”, povestit de Ringo Starr a fost prezentat pentru prima datã pe postul British TV.
1985 - Marcând cea de-a 45-a aniversare a lui John Lennon, Yoko Ono a inaugurat oficial grãdina de 3,5 acri cu monumentul dedicat artistului, denumitã “Strawberry Fields”, din parcul new-yorkez Central Park. Zona era plantatã cu pomi, tufiºuri ºi flori adunate din întreaga lume, cu o donaþie de 1 milion de dolari fãcutã de Yoko.
1988 - Chitaristul Cliff Gallup al trupei Gene Vicent and His Blue Caps, a murit în urma unui atac de cord. (În 1956, a avut un loc 7 în topurile americane ºi locul 16 în topurile britanice cu single-ul “Be Bop A Lula”).
1990 - Toþi cei patru membrii ai trupei The Stone Roses au fost amendaþi, cu câte 3.000 de lire fiecare, dupã ce au fost gãsiþi vinovaþi de producerea unor pagube intenþionate în birourile fostei lor companii de discuri.
1993 - Nirvana a intrat pe primul loc în topurile albumelor din Statele Unite cu “In Utero”, acesta fiind cel de-al treilea ºi ultimul lor album de studio. Kurt Cobain a intenþionat ca numele albumului sã fie “I Hate Myself and I Want to Die” (“Mã urãsc ºi aº vrea sã mor”).
1993 - Take That au avut succes cu cel de-al doilea single ajuns pe prima poziþie în topurile britanice cu “Relight My Fire”. Piesa a fost scrisã ºi lansatã de Dan Hartman în 1979, când a intrat în topurile dance din Statele Unite ºi a staþionat 6 sãptãmâni. În versiunea trupei Take That a apãrut cântãreaþa scoþianã Lulu, care i-a adus acesteia primul hit no.1 dupã mai bine de 30 de ani de la ultimul sãu hit din 1964.
1999 - Mariah Carey împreunã cu Jay-Z au ajuns în fruntea topurilor single din Statele Unite cu “Heartbreaker”.
1999 - Eurythmics, George Michael, David Bowie, Robbie Williams ºi Bono au concertat la “Netaid”, un eveniment menit sã adune bani pentru sãrãcia globalã. Concertele din Londra, New York ºi Geneva au fost transmise live pe internet.
2001 - Un bãrbat a distrus o maºinã de 300.000 de dolari aparþinând starului hip-hop Missy Elliott, dupã ce a pierdut controlul bolidului de 550 cai putere, izbindu-se de un stâlp de semnalizare ºi un copac. Joseph Johnson luase pentru o plimbare nocturnã maºina marca Lamborghini Diablo din garajul unde era parcat fãrã permisiunea proprietarei. A fost ulterior condamnat la o pedeapsã de 3 ani de închisoare ºi plata unei amenzi de 170.000$ pentru maºinã ºi 1.975 $ pentru repararea bordurii de la locul accidentului.
2003 - Ambrose Kappos de 37de ani din New York, a fost acuzat, cu 3 capete de acuzare legate de urmãrirea ºi hãrþuirea cântãreþei Sheryl Crow. El a fost arestat dupã ce a fost acuzat de furiºare în clãdirea Hammerstein Ballroom din New York, apoi de tentativã de a pãtrunde în limuzina artistei în momentul când ea vroia sã pãrãseascã clãdirea. Fratele domnului Kappos a afirmat cã acesta este inofensiv, dar cã era "amorezat" de cântãreaþã.
2005 - Robbie Williams ºi-a lansat noul album “Intensive Care”, la velodromul din Berlin. Evenimentul ºi spectacolul a fost transmis în 27 de cinematografe ºi alte locaþii din întreaga Europã.
2005 - Trupa scoþianã Franz Ferdinand a ajuns pe primul loc în topul albumelor din Marea Britanie cu cel de-al doilea album, “You Could Have It So Much Better”.
2006 - Trupa englezã de indie-rock, Razorlight a avut succes cu primul single ajuns no.1 în topurile din Marea Britanie cu “America”, aceasta fiind cea de-a patra piesã lansatã de pe cel de-al doilea album cu acelaºi titlu.
2007 - The Imagine Peace Tower a fost dezvelit în Kollafjorour Bay, lângã Reykjav’k, Islanda. Monumentul inaugurat de vãduva lui John Lennon, Yoko Ono, în onoarea artistului, consta dintr-un "turn înalt de luminã", proiectat dintr-un monument de piatrã albã care avea gravate pe el cuvintele "Imagine Peace" în 24 de limbi.
$ 10 octombrie$ 1902 - S-a format compania producãtoare de chitare The Gibson Mandolin. Prima chitarã electricã Gibson a fost un model ES-150, produs în 1936, iar în 1946 Gibson a lansat pick-up-ul P-90 cu o singurã bobinã, care a fost în cele din urmã folosit în primul model de chitarã Les Paul fabricat în 1952.
1939 - Adevãrata Eleanor Rigby a murit în somn din cauze necunoscute, la vârsta de 44 de ani. Melodia din 1966 a trupei Beatles care îi menþiona numele nu era despre ea, deoarece în prima ciornã a piesei personajul se numea Miss Daisy Hawkins. Piatra de mormânt a Eleanorei Rigby a fost observatã în anii ’80 în cimitirul parohiei St. Peter din Woolton, Liverpool, la câþiva metri de locul în care McCartney ºi Lennon s-au întâlnit pentru prima datã în 1957.
1956 - Melodia “Love Me Tender” a lui Elvis Presley a intrat în topurile americane, în care a staþionat timp de 19 sãptãmâni ºi s-a menþinut pe locul 1 timp de 5 sãptãmâni. Melodia, din primul film (cu acelaºi titlu) al lui Presley, a fost adaptatã dupã cântecul “Aura Lee”, scris în 1861.
1959 - The Quarry Men au cântat la The Casbah Coffee Club din Liverpool. Ken Brown, suferind de o gravã rãcealã, nu a fost în stare sã evolueze, iar dupã spectacol s-a iscat o ceartã când Paul McCartney a spus cã nu va primi partea sa din încasãri deoarece nu a cântat în acea searã. Lennon ºi Harrison i-au dat dreptate lui McCartney, astfel încât Brown a pãrãsit The Quarry Men.
1959 - Prima lansare a lui Barry Gordy sub marca noii sale companii de discuri recent fondate Motown Records, a fost “Bad Girls”, a celor de la The Miracles, care a intrat în topul Billboard Pop.
1960 - Larry Verne a ajuns în prima poziþie a topurilor single din Statele Unite cu “Mr Custer”. Cântecul nu a intrat în topurile britanice.
1963 - Little Richard, The Everly Brothers, Bo Diddley, The Rolling Stones, Micky Most, The Flintstones ºi Bob Bain au concertat la The Gaumont din Wolverhampton, Anglia.
1963 - Brian Poole ºi The Tremeloes au ajuns în fruntea topurilor single din Marea Britanie cu “Do You Love Me”. Acesta a fost singurul no.1 al grupului care a intrat în topurile britanice.
1964 - În timpul turneului din Marea Britanie, The Beatles au concertat la De Montfort Hall din Leicester. Ringo Starr a condus singur spre locul de desfãºurare a concertului dupã ce tocmai i se livrase maºina marca Facel Vega, care a prins 140 mile pe orã pe autostrada M6.
1970 - The Carpenters au ajuns pe locul secund în topurile single din Statele Unite cu “We"ve Only Just Begun”. De fapt, melodia fusese scrisã pentru o reclamã TV fãcutã unei bãnci.
1970 - Black Sabath a ajuns în prima poziþie a topurilor britanice cu cel de-al doilea album, “Paranoid”. Albumul, care conþinea câteva dintre cele mai cunoscute melodii ale trupei, inclusiv “Iron Man” ºi “War Pigs”, este în prezent considerat unul dintre albumele de referinþã ale muzicii Heavy Metal.
1970 - Neil Diamond a ajuns pe prima poziþie în topurile single din Statele Unite cu “Cracklin" Rosie”, acesta fiind primul no.1 al artistului.
1970 - A fost publicat primul numãr al publicaþiei muzicale britanice Sounds. A fost lansat cu scopul de a fi un concurent al revistelor Melody Maker ºi New Musical Express, existente deja pe piaþã, remarcându-se de la început prin faptul cã mijlocul revistei conþinea un poster. Sounds a ieºit de pe piaþã pe 6 aprilie 1991.
1973 - Rod Stewart & The Faces ºi Rory Gallagher au concertat la San Diego Sports Arena din San Diego, California.
1978 - Joe Perry ºi Steve Tyler, de la Aerosmith, au fost rãniþi dupã ce o bombã artizanalã a explodat pe scenã în timpul unui concert din Philadelphia. În urma acestui incident, grupul a cântat tot restul turneului dupã un gard de protecþie.
1978 - A demarat cel de-al doilea turneu britanic Stiff Records, cu participarea lui: Wreckless Eric, Jona Lewie, Rachel Sweet, Lene Lovich ºi Micky Jupp. Deplasarea în turneul britanic s-a fãcut cu trenul, apoi a continuat cu avionul în Statele Unite, dar fãrã Jupp, cãruia îi era fricã sã zboare.
1979 - Fleetwood Mac au fost recompensaþi cu o stea pe celebra Walk Of Fame din Hollywood.
1980 - Au loc funeraliile bateristului trupei Led Zeppelin, John Bonham. “Bonzo” a fost gãsit mort în casa chitaristului Jimmy Page, cauza probabilã a morþii fiind asfixierea dupã ingerarea propriei vome cauzate de consumul excesiv de mare de vodcã (40 de pahare în 4 ore). Avea 32 de ani.
1981 - The Police au ajuns pe locul 1 al topurilor albumelor din Marea Britanie cu “Ghost In The Machine”, acesta fiind cel de-al treilea album al trupei ajuns no.1.
1983 - A fost prima noapte de concert a turneului Wham! Club Fantastic Tour, care a demarat în Aberdeen, Scoþia.
1987 - Whitesnake a ajuns lider al topurilor single din Statele Unite cu “Here I Go Again”, hitul ajungând pe locul 9 în topurile britanice în 1987.
1987 - Wanda Nicholls a fãcut o plângere oficialã în legãturã cu violarea sa de cãtre David Bowie ºi muºcãturile pe care acesta i le-a fãcut pe picioare ºi braþe. Bowie a negat cele întâmplate, declarând cã Nicholls cãuta doar sã intre în “atenþia presei”.
1992 - Garth Brooks a ajuns în prima poziþie a topurilor albumelor din Statele Unite cu “The Chase”. Albumul a petrecut 35 de sãptãmâni în topuri ºi s-a vândut în peste 6 milioane de exemplare.
1992 - R.E.M. au avut succes cu cel de-al doilea album ajuns no.1 în topurile britanice, “Automatic For The People”, pe care se aflau single-urile “Drive”, “Everybody Hurts”, “Man On The Moon” ºi “The Sidewinder Sleeps Tonight”.
1999 - Hoyt Axton, cântãreþ, compozitor ºi actor american, moare în urma unui atac de cord la vârsta de 61 de ani, în localitatea Victor, Montana. Acesta a scris melodii pentru Elvis Presley, Three Dog Night, John Denver, Ringo Starr, Glen Campbell. Mama sa, Mae Boren Axton, a scris “Heartbreak Hotel”.
1999 - O licitaþie cu scop caritabil a vândut bunuri aparþinând lui Elvis Presley care au fost gãsite în The Grand Hotel din Las Vegas. Un ceas de mânã s-a vândut cu 32.500 de dolari , o bâtã de baseball cu autograf a obþinut 19.000 de dolari, iar maºina Lincoln Continental din 1956 s-a vândut pentru 250.000 de dolari.
1999 - Tânãra americanã Christina Aguilera a ajuns în fruntea topurilor single din Marea Britanie cu “Genie In a Bottle”. Melodia a petrecut 5 sãptãmâni în prima poziþie a topurilor americane, Aguilera câºtigând premiul Grammy pentru Cel mai Bun Artist Nou Lansat al anului.
2000 - Britney Spears ºi-a fãcut debutul live în Marea Britanie cu ocazia concertului þinut pe Wembley Arena din Londra, în care a cântat trei nopþi.
2002 - Doisprezece protestatari costumaþi în maimuþe au pichetat în faþa fostei reºedinþe de vacanþã din nordul Tãrii Galilor a solistului Ian Brown de la Stone Roses. Demonstranþii erau nemulþumiþi cã acesta vindea casa cu 5 camere din micul sat Llithfaen de pe peninsula Llyn, la un preþ supraevaluat - de 150.000 de lire - pe care nici un localnic nu-l putea plãti. Costumele de maimuþã purtate de demonstranþi fãceau aluzie la recentul album solo a lui Brown intitulat “Unfinished Monkey Business”.
2004 - Robbie Williams a avut succes cu cel de-al ºaselea single ajuns no.1 în topurile din Marea Britanie cu “Radio”, avându-l drept co-autor pe Stephen Duffy.
2007 - Sting a fost ales în capul listei celor mai slabi textieri, pentru introducerea numelui romancierului rus Vladimir Nabokov în piesa trupei Police, "Don"t Stand So Close to Me," pentru citarea propoziþiei ("If You Love Someone Set Them Free" scrisã pe abþibildul unei maºini Volvo) ºi pentru introducerea unor elemente din operele lui Chaucer, Sf. Augustin ºi Shakespeare în piesele sale. Pe locul 2 al acestui sondaj efectuat de revista Blender, s-a situat bateristul trupei Rush, Neil Peart, pe 3, respectiv 4, clasându-se Scott Stapp, liderul celor de la Creed ºi Noel Gallagher, chitaristul formaþiei Oasis, despre acesta din urmã spunându-se cã “pãrea incapabil sã desluºeascã o metaforã într-un singur vers, darãmite într-o strofã întreagã”.
2009 - Pearl Jam a ajuns în prima poziþie a topurilor albumelor din Statele Unite cu “Backspacer”, acesta fiind cel de-al nouãlea album de studio al grupului.
2009 - Stephen Gately, cântãreþul trupei Boyzone, a murit la vârsta de 33 de ani, în timpul vacanþei din Majorca. Poliþia spaniolã a declarat cã nu existã suspiciuni legate de o moarte suspectã, cauza morþii rãmânând încã necunoscutã. Gately era în vacanþã împreunã cu vechea sa iubitã, Andy Cowles.
11 octombrie 1955 - Elvis Presley, Carl Perkins ºi Johnny Cash au demarat cel de-al 11-lea turneu din sudul Statelor Unite, în Abilene, Texas.
1961 - The Highwaymen au ajuns în prima poziþie a topurilor single din Marea Britanie cu “Michael”. Acesta a fost singurul hit al grupului care a intrat în Top 40 din Marea Britanie. The Highwaymen au fost studenþi ai unor colegii americane care s-au despãrþit dupã absolvire.
1962 - The Beatles ºi-au fãcut pentru prima datã apariþia în topurile single din Marea Britanie cu “Love Me Do”, care a urcat pe locul 4 în top.
1967 - The Doors au concertat la Danbury School din Danbury, Connecticut. Înainte ca grupul sã urce pe scenã, un prezentator a anunþat publicul sã nu-ºi pãrãseascã locurile în timpul reprezentaþiei, în caz contrar putând fi daþi afarã. Înaintea intrãrii în scenã a celor de la The Doors, a avut loc un concurs de frumuseþe.
1968 - În timpul sesiunii de înregistrãri a trupei Beatles în studiourile Abbey Road, ºase saxofoniºti au înregistrat pãrþi ale piesei “Savoy Truffle” pentru albumul urmãtor intitulat “White Album”. George Harrison a modificat saxofoanele pentru a obþine sunetul dorit.
1969 - Vedetele de un singur hit, Jane Birkin ºi Serge Gainsbourgh, au ajuns în prima poziþie a topurilor din Marea Britanie cu “Je t"aime... Moi non plus”. Interzis la difuzare de mai multe posturi de radio datoritã conþinutului ºi sunetelor cu tentã sexual, a fost singura piesã în limba francezã intratã în topurile britanice.
1974 - John Denver a ajuns în fruntea topurilor single din Marea Britanie cu “Annie"s Song”. Melodia a fost un omagiu adus soþiei sale ºi a fost scrisã în 10 minute, în timp ce se afla într-un teleschi.
1975 - Neil Sekada a început seria de 3 sãptãmâni în prima poziþie a topurilor single din Statele Unite cu “Bad Blood”, acesta fiind cel de-al 3-lea sãu no.1, în care Elton John a fãcut backing vocal.
1976 - Pussycat au început seria de 4 sãptãmâni în prima poziþie a topurilor single din Marea Britanie cu “Mississippi”, devenind astfel prima formaþie pop olandezã care a ajuns în vârful topurilor britanice.
1980 - The Police au avut succes cu cel de-al doilea lor album devenit no.1 în topurile din Marea Britanie, odatã cu lansarea celui de-al treilea lor album de studio “Zenyatta Mondatta” de pe care amintim piesele , “Don"t Stand So Close to Me”, “Canary in a Coalmine” ºi “De Do Do Do, De Da Da Da”.
1986 - Janet Jackson a început seria de 2 sãptãmâni ca liderã a topurilor single din Statele Unite cu “When I Think Of You”, acesta fiind primul no.1 în topurile americane, hitul ajungând pe locul 10 în cele britanice.
1986 - Madonna a ajuns pe locul 1 în topurile britanice cu piesa care poartã numele albumului, “True Blue”, acesta fiind cel de-al treilea ei no.1 în topurile britanice. Titlul a venit dupã o expresie favoritã a soþului de atunci al Madonnei, Sean Penn.
1988 - Ringo Star, fostul membru al trupei Beatles, ºi soþia sa Barbara, au început un tratament împotriva abuzului de alcool la o clinicã din Tucson, Arizona.
1989 - Michael Jackson a participat la ceremonia de deschidere a The Michael Jackson Auditorium la fosta ºcoalã pe care a frecventat-o, Gardner Street Elementary din Hollywood, California. În noiembrie 2003, oficialii ºcolii au acoperit numele lui Jackson cu o bucatã de pal vopsit, lãsând sã se vadã doar numele de Auditorium, la cererea pãrinþilor furioºi pe Jackson care fusese arestat sub acuzaþia de violenþã infantilã.
1990 - Bateristul Dave Grohl a cântat în primul spectacol cu Nirvana, cu ocazia concertului dat la The North Shore Surf Club din Olympia.
1991 - Apple Computers a încheiat procesul iniþiat de cãtre compania de discuri Apple Records a trupei Beatles legat de dreptul de autor asupra numelui ºi logo-ului companiei. Firma de calculatoare a plãtit 29 de milioane de dolari pentru a ajunge la o înþelegere în acest proces.
1995 - Tupac Shaqur a fost eliberat din cadrul Închisorii Corecþionale Clinton, pentru suma fixatã drept cauþiune de 1,4 milioane dolari, care au fost plãtiþi de Suge Knight. La revenirea sa, 2Pac a semnat un contract pentru trei albume cu Knight"s Death Row Records.
1997 - Elton John a ajuns pe prima poziþie în topurile single din Statele Unite cu “Candle In The Wind 97”, o prelucrare a propriului hitului din 1974 despre Marylin Monroe. Aceastã versiune a strâns fonduri pentru Prinþesa Diana, dupã moartea sa survenitã la Paris. A devenit cel mai bine vândut single din toate timpurile.
1997 - The Verve au început seria de 4 sãptãmâni în fruntea topurilor albumelor din Marea Britanie cu cel de-al treilea lor album, “Urban Hymns”. Cele mai bine vândute albume ale trupei au fost “Bitter Sweet Symphony” ºi “The Drugs Don"t Work”. S-a poziþionat pe locul 15 în cadrul celor mai bine vândute albume din Marea Britanie.
1999 - George Michael a refuzat sã lase postul BBC TV sã difuzeze apariþia sa în cadrul concertului “Netaid”, pentru cã nu era mulþumit de evoluþia sa.
1999 - Tommy Lee, bateristul trupei Motley Crue, a fost eliberat pentru o cauþiune de 5.000 de dolari, dupã ce a fost acuzat de iscarea unei revolte la un concert din Carolina de Nord în 1997. Lee a incitat mulþimea sã atace un agent de pazã ºi a turnat o bãuturã pe capul acestuia.
2003 - Cititorii revistei Mojo au votat ºedinþa de înregistrãri a single-ului de debut al lui Elvis Presley, “That"s All Right”, ca fiind unul din momentele de cotiturã în istoria rock-ului. Cel de-al doilea a fost votat momentul în care Bob Dylan a trecut de la chitara acusticã la cea electricã, în 1965, iar “Whiet Riot”, single-ul de debut al celor de la The Clash lansat în 1977, a fost votat al treilea.
2005 - Rod Stewart a primit o stea pe celebra Hollywood Walk of Fame, în onoarea celor peste 40 de ani de carierã.
2005 - Maºina lui Freddie Mercury, un Rolls Royce Silver Shadow 1974, a fost pusã la vânzare pe e-Bay de cãtre sora sa, Kashmira Cooke, care a moºtenit maºina de la acesta. Luxosul vehicul nu a mai apãrut în public din 2002, când a fost folosit pentru transportul familiei Bulsara la premiera musicalului trupei Queen, We Will Rock You. Maºina s-a vândut împreunã cu o cutie de batiste de hârtie Kleenex Mansize pe care Freddie le uitase în maºinã.
2006 - Madonna a adoptat un bãieþel de un an din Malawi, Africa. Tatãl copilului, Yohane Banda, a spus reporterilor “ªtiu cã va fi foarte fericit în America”. Mama copilului a murit la o sãptãmânã dupã ce l-a nãscut.
2007 - Take That a demarat turneul european Beautiful World European Tour în Belfast, care s-a sfârºit în Manchester pe 20 noiembrie 2007.
2009 - Barbra Streisand a ajuns în prima poziþie a topurilor albumelor din Statele Unite cu “Love Is The Answer”. Cel de-al nouãlea album no.1 al cântãreþei, a fãcut ca aceasta sã devinã singura artistã care a avut câte un album ajuns pe locul 1 în topurile americane, în cinci decade diferite.
2009 - Jo Wood, soþia lui Ronnie Wood de la The Rolling Stones, în vârstã de 54 de ani, a decis sã divorþeze dupã 24 de ani de cãsãtorie . Cuplul s-a despãrþit în 2008, dupã ce chitaristul (în vârstã de 64 de ani) a început o relaþie cu o tânãrã de 20 de ani.
2010 - George Michael a fost eliberat din închisoarea Highpoint Prison din Suffolk, Anglia, dupã ce a efectuat patru din cele opt sãptãmâni de închisoare la care a fost condamnat, fiind gãsit vinovat pentru conducerea unui autovehicul sub influenþa drogurilor. Cântãreþul a fost arestat dupã ce a intrat cu maºina sa într-un magazin Snappy Snaps din Hampstead, nordul Londrei, în luna iulie a anului 2010.
! 12 octombrie! 1955 - Concernul Chrysler a lansat linia de casetofoane de înaltã fidelitate pentru seria de maºini 1956. Obiectul mãsura doar 10 cm lãþime ºi 30 cm lungime ºi era montat sub bordul maºinii. Discurile de 7 inch aveau o vitezã de rotaþie de 16 2/3 rpm ºi necesitau de 3 ori mai multe ºanþuri/inch decât pe un LP. Casetofoanele au fost retrase de pe piaþã în 1961.
1957 - În timpul turneului australian, Little Richard a anunþat cã renunþã la rock"n" roll ºi “i se va dedica lui Dumnezeu”, povestind un vis apãrut dupã ce s-a rugat, în care ºi-a vãzut propriul sfârºit, când motoarele avionului în care se afla au luat foc. Cântãreþul a aruncat în râul Hunter din Sydney 4 inele de diamant în valoare de 8.000 de dolari, curând dupã aceasta lansându-se în cariera Gospel. Cinci ani mai târziu, se va reîntoarce în lumea rockului.
1957 - Buddy Holly & The Crickets, The Drifters ºi Chuck Berry au concertat la The Mission Beach Ballroom din San Diego, California.
1962 - Little Richard, The Beatles, Billy J. Kramer ºi alte grupuri locale, au concertat la The Tower Ballroom din Wallasey, Merseyside, Anglia.
1963 - Jimmy Gilmer ºi The Fireballs au început seria de 5 sãptãmâni în fruntea topurilor single din Statele Unite cu “Sugar Shack”.
1965 - Lucrând la urmãtorul lor album “Rubber Soul”, în studiourile Abbey Road din Londra, The Beatles au înregistrat în întregime “Run For Your Life”, în 5 etape (Lennon a recunoscut mai târziu cã a preluat douã versuri din hitul din 1955 a lui Elvis Presley “Baby Let"s Play House”), plus încã o melodie a lui Lennon, “This Bird Has Flown”, cunoscutã mai târziu ca “Norwegian Wood (This Bird Has Flown)”. Melodia a inclus partitura la citerã a lui George Harrison, care a fost prima apariþie a acestui instrument indian pe un disc de muzicã pop.
1967 - The Doors au concertat la The Surf Club din Nantasket Beach, Massachusetts, fiind susþinuþi de cei de la Ultimate Spinach.
1968 - Big Brother And The Holding Company au ajuns în prima poziþie a topurilor albumelor din Statele Unite cu “Cheap Thrills”.
1969 - Un DJ de la postul de radio WKNR din Detroit a primit un telefon în care a fost anunþat cã dacã ruleazã invers piesa trupei The Beatles, “Strawberry Fields Forever”, îl vei auzi pe John Lennon spunând cuvintele “I buried Paul”. Acest lucru a lansat zvonul care s-a rãspândit în toatã lumea cum cã Paul McCartney a murit.
1971 - Gene Vincent (Vincent Eugene Craddock) a murit în urma unui ulcer perforat, la vârsta de 36 de ani. A ocupat în 1956 locul 7 în topurile americane ºi locul 16 în topurile britanice cu single-ul “Be Bop A Lula”. A jucat în filmul “The Girl Can"t Help It” cu Jayne Mansfield. În 1960, în timpul turneului din Marea Britanie, Vincent ºi compozitoarea Sharon Sheeley, au fost grav rãniþi în accidentul de maºinã în care a murit ºi Eddie Cochran.
1974 - The Bay City Rollers au ajuns lideri ai topurilor albumelor din Marea Britanie, cu albumul de debut “Rollin”. Albumul includea trei piese intrate în topurile britanice, “Remember”, “Shang-a-Lang” ºi “Summerlove Sensation”.
1975 - Rod Stewart ºi The Faces ºi-au fãcut ultima apariþie live la concertul dat la Nassau Coliseum din Long Island.
1978 - Orchestral Manoeuvres In The Dark ºi-au fãcut debutul live la Eric"s din Liverpool, Anglia.
1978 - În timp ce erau cazaþi la The Chelsea Hotel, Sid Vicious de la Sex Pistols a chemat poliþia, reclamând cã cineva a înjunghiat-o pe prietena lui, Nancy Spungen. A fost arestat ºi acuzat de crimã, fiind apoi internat într-o secþie de dezintoxicare din cadrul unei închisori din New York.
1978 - Trupa The Tom Robinson au concertat la Friars, în Aylesbury, cu Stiff Little Fingers ºi susþinuþi de The Johnny Thunders. Toate vedetele au cântat la The Lyceum din Londra. Trupa era formatã din Paul Cook ºi Steve Jones de la The Sex Pistols.
1982 - The Who, susþinuþi de The Clash, au concertat la Shea Stadium din New York.
1985 - Ricky Wilson de la B-52, a murit în urma complicaþiilor datorate SIDA. Trupa B-52, a ocupat în 1990 locul 2 în topurile britanice ºi locul 3 în topurile americane, cu single-ul “Love Shack”.
1985 - Jennifer Rush a ajuns pe locul 1 în topurile britanice cu “The Power Of Love”. Melodia a staþionat în prima poziþie pentru cinci sãptãmâni ºi a devenit cel mai bine vândut single al anului ºi cel mai bine vândut single al unei cântãreþe din Marea Britanie. Celine Dion a ajuns pe locul 1 în topurile americane în 1993 cu versiunea proprie a acestei piese.
1991 - Mariah Carey a avut cel de-al cincilea ei no.1 în topurile americane cu “Emotions”, hitul ajungând pe locul 17 în topurile britanice.
1991 - Cel de-al patrulea album al trupei Simply Red, “Stars”, a ajuns pentru prima datã (din cele cinci) pe locul 1 al topurilor din Marea Britanie, pe care se aflau single-urile “Thrill Me”, “For Your Babies” ºi piesa de tittlu, “Stars”. Albumul a devenit cel mai bine vândut în anii ‘91 ºi ‘92, petrecând 134 de sãptãmâni în topurile britanice.
1992 - Tupac Shaqur a fost eliberat din închisoare în urma apelului fãcut, plãtind o cauþiune de 1,4 milioane de dolari.
1994 - Pink Floyd au cântat în prima din cele 15 nopþi de concerted la Earls Court din Londra, Anglia. La mai puþin de un minut dupã ce trupa a început sã cânte “Shine On You Crazy Diamond”, o platformã pe care se aflau 1.200 de fani s-a prãbuºit de la peste 6 m. A durat mai mult de o orã pentru a-i elibera pe captivi dintre resturile contorsionate. 96 de oameni au fost rãniþi, dintre care 36 spitalizaþi. 6 au fost reþinuþi peste noapte, suferind fracturi de coloanã cervicalã ºi de coaste. Pink Floyd a trimis un tricou gratuit ºi un bilet în care îºi cereau scuze tuturor fanilor care se aflau pe acea platformã. Spectacolul a fost oprit imediat ºi reprogramat.
1995 - R.E.M. au cântat în prima din cele trei nopþi de concerte la The Spectrum din Philadelphia, Pennsylvania, suþinuþi de Grant Lee Buffalo.
1996 - Duo-ul britanic de muzicã dance, The Chemical Brothers, au avut succes cu primul lor no.1 în topurile britanice, “Setting Sun”. Cântecul a fost scris ºi interpretat de Noel Gallagher de la Oasis.
1997 - Compozitorul ºi cântãreþul american John Denver a murit în urma unui accident aviatic, avionul pe care îl pilota prãbuºindu-se în Monterey Bay, California. Denver avea 53 de ani.
1997 - The Backstreet Boys au fost forþaþi sã anuleze un spectacol din Madrid dupã ce 7.000 de fani s-au prezentat pe 5.000 de locuri. La mai mult de 300 de tinere li s-a acordat primul ajutor dupã ce au leºinat din cauza cãldurii.
1999 - Adrian Young, bateristul trupei No Doubt, a cerut-o în cãsãtorie pe prietena sa în timpul unui concert din San Francisco. Young a venit pe scenã înaintea bisului formaþiei, îngenunchiind în faþa prietenei sale cu inelul în mânã. Nina i-a acceptat cererea.
1999 - The Isle Of Man, insula de origine a trupei Bee Gees, a emis 6 timbre în onoarea lor. Mama celor 3 conducea un oficiu poºtal local pe insulã.
2005 - Tommy Lee, bateristul de la Motley Crue, a suferit arsuri minore la un concert din Casper, Wyoming, în timpul unei explozii pirotehnice. Lee a fost tratat la un spital local pentru rãnile de pe braþ ºi faþã, care au survenit în timp ce era suspendat la 30 de picioare (9m) deasupra scenei.
2005 - Cântãreþul ºi co-fondatorul Live Aid, Midge Ure, a primit titlul onorific academic al University of Abertay din Dundee. El a declarat: "Având în vedere cã am pãrãsit ºcoala la 15 ani, nu am crezut vreodatã cã voi primi o asemenea distincþie".
2008 - Oasis a ajuns în prima poziþie a topurilor albumelor din Marea Britanie cu “Dig Out Your School”, acesta fiind cel de-al ºaptelea, ºi ultimul album de studio al trupei.
%O 13 octombrie2% 1958 - Frank Sinatra a început seria de 5 sãptãmâni în prima poziþie a topurilor albumelor din Statele Unite cu “Frank Sinatra Sings For Only The Lonely”.
1962 - Don Everly s-a prãbuºit pe scenã în timpul reprezentaþiei la The Prince of Wales Theatre din Londra, cu ocazia celui de-al 22-lea spectacol al turneului britanic Everly Brothers Tour. El s-a reântors în Statele Unite pentru tratament, iar turneul a continuat cu Phil Everly evoluând solo.
1963 - The Beatles ºi-au fãcut debutul la emisiunea “Sunday Night at The London Palladium” de la ITV, þinând capul de afiº ºi transmisã live, cu o audienþã de 15 milioane de telespectatori. Ei au cântat “From Me To You”, “She Loves You”, “Twist and Shout” ºi “I"ll Get You”.
1965 - The Who au înregistrat în studiourile Pye din Londra melodia “My Generation”. Când au lansat-o ca single, acesta a ajuns pe locul 2 în topurile britanice, prima poziþie fiind ocupatã de The Seekers, cu “The Carnival Is Over”. Roger Daltrey a declarat ulterior cã a cântat bâlbâit pentru a potrivi versurile pe muzicã. BBC-ul a refuzat iniþial sã difuzeze melodia pentru a nu-i ofensa pe cei care erau bâlbâiþi.
1965 - În timpul înregistrãrilor la albumul Rubber Soul, pe care The Beatles le-a fãcut în studiourile Abbey Road, aceºtia au început, ºi au terminat de înregistrat, melodia “Drive My Car” în 4 sevcvenþe, plus mixajele.
1970 - Cenuºa lui Janis Joplin a fost împrãºtiatã pe Stinson Beach din Marin County, California. Cântãreaþa a fost gãsitã moartã, prãbuºitã lângã pat în camera sa de hotel de la Landmark Hotel din Hollywood, California, la data de 4 octombire. Cauza oficialã a morþii a fost o supradozã de heroinã, combinatã probabil cu efectele alcoolului.
1973 - The Rolling Stones au început seria de 4 sãptãmâni în fruntea topurilor albumelor din Statele Unite cu “Goats Gead Soup”, acesta fiind cel de-al patrulea no.1 al grupului în topurile americane.
1974 - A murit realizatorul TV Ed Sullivan, lider al The Ed Sullivan Singers and Orchestra. A introdus pe piaþa americanã trupa The Beatles ºi alte melodii britanice, prin intermediul emisiunii Ed Sullivan TV Show din New York, care s-a lansat pe 20 iunie 1948 ºi a þinut pânã în 6 iunie 1971, în fiecare duminicã seara la ora 8.00, pe postul CBS. Concertul trupei The Beatles din 9 februarie 1964 a fost considerat de cotiturã în cultura pop americanã ºi începutul invaziei britanicilor în muzicã. Transmisiunea a atras 73 de milioane de telespectatori.
1975 - Neil Young a suferit o operaþie de îndepãrtare a unui obiect de pe corzile vocale la un spital din Los Angeles.
1977 - Shirley Brickley, de 32 de ani, din trupa The Orlons, a fost împuºcatã mortal de cãtre un spãrgãtor, în locuinþa sa din Philadelphia. The Orlons au avut 5 hituri intrate în Top 20 din Statele Unite în anii 60, incluzând: “The Wah Watusi”, “Don"t Hang Up” ºi “South Street”.
1979 - Michael Jackson a ajuns lider al topurilor single din Statele Unite cu “Don"t Stop Till You Get Enough”, acesta fiind cel de-al sãudoilea no.1 în topurile americane, hitul ocupând locul 3 în topurile britanice.
1979 - “Reggatta De Blanc”, al doilea album al formaþiei The Police, a început seria de 4 sãptãmâni în prima poziþie a topurilor din Marea Britanie. Costurile de înregistrare a albumului, pe care se aflau primele douã hituri no. 1 ale trupei, “Message In A Bottle” ºi “Walking On The Moon”, au fost de doar 6.000 de dolari.
1984 - Stevie Wonder a început seria de 3 sãptãmâni în prima poziþie a topurilor single din Statele Unite cu “I Just Called To Say I Love You”, acesta fiind cel de-al 7-lea no.1 al cântãreþului în topurile americane. Hitul a ajuns pe locul 1 ºi în topurile din Marea Britanie.
1984 - U2 au avut succes cu cel de-al doilea album ajuns no.1 în topurile britanice cu “The Unforgettable Fire”. Albumul a fost produs de Brian Eno ºi Daniel Lanois ºi cuprindea single-ul “Pride (In The Name Of Love)”.
1987 - David Bowie a cântat în prima din cele douã nopþi de concerte la The Los Angeles Memorial Sports Arena din Los Angeles, California, în cadrul turneului nord-amercian The Glass Spider Tour.
1990 - George Michael a ajuns în vârful topurilor single din Statele Unite cu “Praying For Time”, acesta fiind cel de-al 6-lea sãu no.1 în topurile americane, ºi ultimul single solo care a ocupat un loc fruntaº în aceste topuri.
1996 - Peter Andre a ajuns în prima poziþie a topurilor albumelor din Marea Britanie cu albumul “Natural”.
1999 - DJ-ul postului de radio BBC, Johny Walker, a fost acuzat de posesie de cocainã, plãtind o amendã de 2.000 de lire. Walker a fost prezentat The News Of The World, care au filmat un DJ luând droguri într-un hotel din Londra. Postul de radio BBC Radio 2 l-a suspendat dupã incident, reinstalându-l ulterior.
2000 - Ziarul britanic The Mirror a raportat cã Toni Braxton s-a retras din cadrul galei din acest an a premiilor Mobo, dupã ce i-a explodat unul din implanturile de sân. Un purtãtor de cuvânt (reprezentantul companiei de producþie cu care colabora) a declarat : "Nu comentãm detalii din viaþa personalã a artiºtilor noºtri."
2001 - Compozitorul ºi cântãreþul australian Peter Doyle a murit de cancer la vârsta de 52 de ani. A cântat ca solist ºi membru al trupei The Bew Seekers. A avut succes cu hiturile: “What Have They Done To My Song Ma”, “Never Ending Song of Love” ºi “I"d Like to Teach the World to Sing” cu The New Seekers.
2001 - Un tânãr de 29 de ani a fost arestat de poliþia olandezã, fiind suspectat cã ar fi trimis mesaje indecente ºi de ameninþare membrei trupei Spice Girls, Mel C. Mail-ul avea un conþinut sexual explicit ºi includea o ameninþarea cu moartea.
2002 - Trupa britanicã de rock Muse a acþionat-o în judecatã pe Celine Dion dupã ce aceasta a anunþat cã urmeazã sã aibã un concert în Las Vegas intitulat “Muse”. Cântãreþul trupei, Matt Bellamy, a spus “Nu dorim ca cineva sã creadã cã suntem trupa de sprijin al Celinei Dion”.
2002 - Grupul spaniol de fete Las Ketchup, a ajuns în prima poziþie a topurilor single din Marea Britanie cu “The Ketchup Song”. Melodia a ajuns pe locul 1 în Italia, Grecia, Franþa, Finlanda, Suedia, Norvegia, Belgia, Olanda, Elveþia, Germania, România, Argentina ºi Mexic.
2002 - Will Young a ajuns în prima poziþie a topurilor albumelor din Marea Britanie cu albumul de debut “From Now On”. Young a cunoscut succesul dupã câºtigarea în 2002 a primei ediþii a emisiunii concurs cunoscutã în întreaga lume. Single-ul sãu de debut, “Anything Is Possible”, a fost lansat la douã sãptãmâni dupã show-ul final ºi a devenit single-ul cu cea mai rapidã vânzare din Marea Britanie.
2004 - Serviciul de Taxe ºi Impozite al SUA l-a dat în judecatã pe Ronald Isley de 63 de ani, fost solist al trupei Isley Brothers, pentru evaziune fiscalã legatã de nedeclararea veniturilor trupei din spectacole ºi drepturi de autor încasate din perioada 1997-2002. El a fost ulterior gãsit vinovat ºi condamnat la trei ani de închisoare.
2006 - Primarul Richard M. Daley a dãruit lui P. Diddy o pereche de butoniere pentru a comemora debutul sãrbãtoririi în fiecare an a "Diddy Day" în oraºul Chicago, SUA.
2008 - Într-un mesaj video de pe site-ul sãu, Ringo Star a anunþat cã nu mai are timp sã semneze autografele sale ºi a cerut fanilor sã nu îi mai trimitã nici un mail. “Nici un mail de la vreun fan ºi nici un obiect de semnat. Nimic.” Dupã ce a terminat turneul din Statele Unite ºi Canada, ºi-a împãrþit timpul între Los Angeles, sudul Franþei ºi casa sa din Surrey.
2009 - Al Martino, un cântãreþ de balade Pop care a avut succes cu peste 10 hituri, printre care: “I Love You Because”, “Spanish Eyes” ºi “I Love You More And More Every Day”, a murit la vârsta de 82 de ani. Este vestit pentru interpretarea rolului lui Johnny Fontane, în stilul Frank Sinatra, în filmul Naºul. Martino a ajuns pe prima poziþie în primului top din Marea Britanie, publicat pe 8 noiembrie 1952 de The New Musical Express.
2011 - Trupa americanã Maroon 5 a ajuns în Top 10 în topurile single din Marea Britanie, cu “Moves Like Jagger”, alãturi de Christina Aguilera. Versurile se referã la abilitatea de a impresiona o femeie cu miºcãrile sale de dans, comparabile cu cele ale lui Mick Jagger. Videoclipul a inclus ºi o filmare mai veche a lui Jagger ºi miºcãrile sale devenite emblematice. Piesa Moves Like Jagger a fost nominalizatã la un premiu Grammy la categoria Cel mai Bun Duet / Cea mai Bunã Interpretare a unui Grup, la cea de-a 54-a ediþie a acestor Premii.
14 octombrie 1957 - The Everly Brothers au avut primul lor single ajuns în prima poziþie a topurilor single din Statele Unite cu “Wake Up Little Susie”, hit care a ajuns pe locul secund în topurile britanice.
1957 - A fost lansatã piesa clasicã a lui Elvis Presley, intitulatã “Jailhouse Rock”. A devenit cel de-al nouãlea single ajuns no.1 ºi a staþionat în topul Billboard pentru 19 sãptãmâni. Clipul din filmul în care Elvis cânta melodia, este considerat de cãtre mulþi istorici a fi primul video rock.
1959 - Bobby Darin a ajuns în fruntea topurilor single din Marea Britanie cu “Mack The Knife”. Scris de Kurt Weill pentru Threepenny Opera, a obþinut un Premiu Grammy pentru Discul Anului în 1960.
1964 - În timpul turneului britanic, The Beatles au cântat în douã spectacole la The ABC Cinema din Ardwick, Manchester.
1965 - The Rolling Stones, The Spencer Davis Group, Unit 4 Plus 2, The Checkmates, The Habit, The End ºi Charlie Dickins au concertat la The Odeon din Birmingham în timpul turneului din Marea Britanie.
1966 - Pink Floyd au cântat în primul lor concert "underground" cu ocazia apariþiei lor de la All Saints Hall din Notting Hill, Londra, Marea Britanie.
1967 - Cea de-a doua serie a show-ului TV The Monkees a început la postul britanic BBC TV. Planurile de a difuza spectacolele color au cãzut, fiind difuzat în varianta alb-negru.
1969 - Poliþia din New Jersey a emis un mandat pentru arestarea lui Frank Sinatra în ceea ce priveºte legãturile sale cu Mafia.
1971 - Compania de edituri muzicale Arco Industries a înaintat un proces în care îi solicita lui John Fogerty de la Creedance Clearwater Revival despãgubiri în valoare de 500.000 de dolari, motivând cã piesa Travelin “Band a lui Fogerty" a copiat o cantitate considerabilã din materialul piesei lui Little Richard, "Good Golly, Miss Molly". Ulterior, s-a renunþat la proces.
1972 - Joe Cocker a fost arestat pentru posesie de droguri dupã un show în Adelaide, Australia.
1972 - Michael Jackson a ajuns în prima poziþie a topurilor single din Statele Unite cu “Ben”, acesta fiind primul sãu solo no.1, hitul ajungând pe locul 7 în topurile britanice.
1976 - Aerosmith au demarat primul lor turneu în Marea Britanie la The Empire Theatre din Liverpool.
1988 - Def Leppard a devenit prima trupã din istoria topurilor care a avut douã LP consecutive ºi care s-au vândut în 7 milioane de exemplare, “Pyromania” (cel de-al treilea album de studio, lansat în 1983) ºi “Hysteria” (care a devenit cel mai bine vândut album al trupei, în peste 20 de milioane de copii pe întreg mapamondul, dând 6 hituri single).
1988 - Bruce Springsteen a concertat la Estadio Mundialista din Mendoza, Argentina, în faþa a peste 30.000 de spectatori. Spectacolul a fost transmis în direct de postul Chile TV.
1989 - Motley Crue au început seria de 2 sãptãmâni în prima poziþie a topurilor albumelor din Statele Unite cu “Dr. Feelgood”.
1990 - A murit Leonard Bernstein, compozitor american, pianist, dirijor, de mai multe ori câºtigãtor al premiilor Emmy ºi Grammy. A compus muzica pentru muzicalul din 1957, “West Side Story” ºi “On The Waterfront”. Bernstein a dirijat Filarmonica din New York la vârsta de doar 25 de ani ºi a scris 3 simfonii, 2 opere, 5 musicaluri ºi numeroase alte piese.
1996 - Madonna aniverseazã ziua de naºtere a primului sãu copil, Lourdes Maria Cicone Leon.
1998 - Janet Jackson dã startul turneului American de 10 spectacole La The Baltimore Arena, cu *NSYNC evoluând în deschiderea turneului.
2000 - Cartea The Beatles Anthology a ajuns în fruntea listei bestseller-urilor publicate de The New York Times.
2002 - The Libertines au lansat albumul lor de debut, discul intrând în topurile britanice pe locul 35 ºi ieºind la sfârºitul anului pe locul 1 în clasamentul topurilor publicate de mai multe reviste muzicale pe baza criticilor favorabile primite.
2004 - Lui Eric Clapton i-a fost suspendat permisul de conducere în Franþa, dupã ce a condus cu 134 mile/orã maºina sa Porsche 911 Turbo, lângã Merceuil. A primit o amendã de 750 de euro (515 lire) fiindu-i ridicat permisul de conducere britanic. Dupã ce a plãtit amenda, Clapton a pozat alãturi de poliþiºtii francezi, dupã care s-a urcat în Porsche ºi a plecat – cu secretara sa la volan.
2006 - Ludacris a ajuns lider al topurilor albumelor din Statele Unite cu “Release Therapy”, acesta fiind cel de-al cincilea album lansat de rapper.
2006 - Freddy Fender, cântãreþul trupei The Tex-Mex, a murit în urma complicaþiilor cauzate de cancer, la vârsta de 69 de ani. A fost cunoscut pentru “Before The Next Teardrop Falls” (no.1 în topurile americane în 1975) ºi “Wasted Days And Wasted Nights”.
2007 - Rapperul american TI a fost arestat ºi acuzat de posesie de arme, cu doar câteva ore înainte de începerea ºi decernarea premiilor Galei The Best Hip-Hop din Atlanta. Tânãrul de 27 de ani a fost arestat într-o parcare, fiind suspectat de posesie de mitraliere ºi amortizoare de sunet pe care i le-a cumpãrat bodyguardul sãu. Premiul sãu, pentru CD-ul Anului, a fost acceptat de rapperul Common, care a împãrþit premiul cu TI.
2007 - Sugababes a ajuns în prima poziþie a topurilor albumelor din Marea Britanie cu “Change”, acesta fiind cel de-al cincilea album al fetelor ºi cel de-al doilea ajuns no.1.
2008 - A murit Ray Lowry, ilustratorul ºi desenatorul de benzi desenate din publicaþiile rock. El a contribuit la ilustrarea revistelor pentru NME, Punch, Private Eye ºi The Guardian, ºi a fãcut coperta pentru albumul celor de la The Clash, London Calling.
2009 - Paul McCartney a fost desemnat Solistul Anului la cea de-a 29-a ediþie a premiilor ASCAP Awards de la Londra, Anglia. Premiile au adus un omagiu compozitorilor ºi producãtorilor celor mai difuzate lansãri din Statele Unite în anul 2008.
_ 15 octombrieB 1955 - Buddy & Bob (Buddy Holly) a cântat în deschiderea show-ului lui Elvis Presley la The “Big D Jamboree”, care s-a desfãºurat la Lubbock’s Cotton Club, Texas. Cãutãtorul de talente din Nashville Eddie Crandall se afla în public ºi a programat pentru Holly o audiþie ºi niºte înregistrãri demo pentru casa de discuri Decca din SUA.
1960 - The Beatles (mai puþin Pete Best) ºi doi membrii al trupei Rory Storm"s Hurricanes (Ringo Starr ºi Lou Walters), au înregistrat o versiune a melodiei “Summertime” a lui George Gershwin, într-un studio din Londra. Piesa, care a fost scoasã pe un disc de 78 rpm a însemnat prima înregistrare care i-a reunit pe John, Paul, George ºi Ringo.
1961 - Comediantul Ken Dodd ºi The Beatles au concertat la un eveniment de caritate în vederea strângerii de fonduri pentru serviciul de Ambulanþã St. John, la Albany Cinema din Liverpool.
1965 - Jimi Hendrix a semnat primul contract de înregistrãri în Marea Britanie, unde urma sã primeascã 1 $ ºi un procent de 1% din drepturile de autor dupã toate înregistrãrile sale.
1966 - Pink Floyd (care au fost plãtiþi cu £15 pentru spectacol), The Move, Denny Laine, Soft Machine, Yoko Ono ºi West Indian Steel Band, au concertat la prânz pentru International Times (care va deveni primul ºi cel mai mare ziar britanic hippy) la Roundhouse din Londra. Paul McCartney de la Beatles a participat la eveniment fiind îmbrãcat în haine arãbeºti. Pe pliantele pentru eveniment se menþiona: “Aduceþi-vã propria otravã, aduceþi flori ºi baloane cu hidrogen”. Intrarea a costat 10 ºilingi (50 pence).
1966 - The Four Tops au început seria de 2 sãptãmâni în fruntea topurilor single din Statele Unite cu “Reach Out And I"ll Be There”, acesta fiind cel de-al doilea no.1 al grupului în topurile americane ºi primul no.1 în cele britanice.
1971 - Pink Floyd au demarat turneul nord-american de 30 de concerte la The Winterland Auditorium, în San Francisco, California.
1972 - Lieutenant Pigeon au ajuns lideri ai topurilor single din Marea Britanie cu “Moildy Old Dough”. Mama clapistului Rob Woodward a evoluat la pian, devenind astfel singura mamã a vreunui cântãreþ care a ajuns în prima poziþie a topurilor britanice. Melodia a fost înregistratã în sufrageria casei lor decomandate.
1973 - Keith Richards a fost gãsit vinovat de trafic de canabis de cãtre Curtea din Nisa, Franþa. Membrul trupei Rolling Stone a primit un an cu suspendare ºi o amendã de 5.000 de franci. De asemenea, i-a fost impusã interdicþia de intrare în Franþa pentru doi ani.
1977 - Debby Boone a început seria de 10 sãptãmâni în poziþia întâi a topurilor single din Statele Unite cu “You Light Up My Life”, cea mai lungã staþionare în topuri dupã melodia “Singing The Bules” a lui Guy Mitchell. Hitul a ajuns pe locul 48 în topurile britanice.
1979 - ABBA a cântat în primul lor concert din America de Nord cu ocazia concertului dat în Vancouver, Canada.
1983 - Genesis a ajuns în fruntea topurilor britanice cu albumul cu acelaºi titlu, “Genesis”.
1988 - Bon Jovi a demarat seria de 4 sãptãmâni pe locul 1 al topurilor albumelor din Statele Unite cu cea de-a patra lor lansare, “New Jersey”. Albumul a produs 5 single-uri care au intrat în primele 10 din Bilboard Hot 100.
1988 - UB 40 a ajuns în prima poziþie a topurilor single din Statele Unite cu propria versiune a melodiei lui Neil Diamond, “Red Red Wine”, hitul ajungând pe locul 1 în topurile britanice.
1994 - R.E.M. a intrat în topurile albumelor din Statele Unite ca lider cu “Monster”, acesta fiind cel de-al 11-lea no.1 al trupei. A intrat ºi în topurile din Marea Britanie tot pe prima poziþie.
1994 - Take That au avut cel de-al 5-lea no.1 în topurile britanice cu “Sure”, începând seria de 2 sãptãmâni în aceastã poziþie. A fost prima lansare a trupei Take That de pe cel de-al treilea album, Nobody Else.
1995 - Mariah Carey a început seria de 4 sãptãmâni în frutea topurilor albumelor din Statele Unite cu “Daydream”, acesta fiind cel de-al ºaselea album lansat de cântãreaþã.
1996 - Bateristul trupei Motley Crue, Tommy Lee, a fost acuzat de atacarea unui cameraman care încerca sã facã poze cu Lee ºi soþia sa Pamela Anderson Lee, în faþa unui club din Los Angeles. Dupã ce a pledat fãrã obiecþiuni, Lee a fost condamnat la patru luni de închisoare.
1997 - Michael Jackson a cântat în ultimul spectacol al turneului HI Story Tour, pe King"s Park Rugby Stadium din Durban, Africa de Sud. În timpul turneului, Jackson a avut 82 de concerte în 58 de oraºe în faþa a peste 4,5 milioane de fani, vizitând 5 continente ºi 25 de þãri.
2000 - Dave Edmunds a suferit cea de-a treia operaþie de bypass. În vârstã de 56 de ani, rocker-ul galez a fost operat la Cedars Sinai Hospital din Los Angeles.
2000 - Radiohead a ajuns în prima poziþie a topurilor albumelor din Statele Unite cu “Kid A”, acesta fiind cel de-al patrulea album al trupei ºi primul album care a ajuns pe locul 1 al topurilor americane.
2000 - U2 a ajuns pe poziþia întâi a topurilor single din Marea Britanie cu “Beautiful Day”, acesta fiind cel de-al patrulea single ajuns no.1 în topurile britanice, fiind preluat de pe albumul “All That You Can"t Leave Behind”.
2006 - My Chemical Romance a ajuns în fruntea topurilor single din Marea Britanie cu “Welcome To Black Parade”, acesta fiind primul no.1 al trupei americane.
2006 - The Sugababes au fost cel mai de succes act artistic din Marea Britanie al secolului 21, conform ultimelor estimãri. Încã de la debutul lor în topuri în anul 2000, ele au avut succes cu 16 hituri, depãºindu-le pe Madonna ºi Britney Spears. Trio-ul a fãcut istorie în topurile britanice în 2002 cu “Freak Like Me”, devenind cel mai tânãr grup feminin intrat în topuri.
2007 - Britney Spears a fost invitatã la o secþie de poliþie din Los Angeles pentru a fi fotografiatã ºi amprentatã înaintea procesului ei rapid. Cântãreaþa de 25 de ani a petrecut aproximativ 30 de minute în secþia de poliþie, dupã ce un judecãtor a dispus efectuarea acestor proceduri. Domniºoara Spears a fost acuzatã luna trecutã de coliziunea cu o maºinã parcatã în timp de conducea cu permisul expirat.
2008 - Jon Bon Jovi a devenit ultimul muzician care a dezaprobat folosirea melodiilor sale în campania prezidenþialã din Statele Unite a lui John McCain. Melodia lui Bon Jovi, “Who Says You Can"t Go Home”, a fost folositã de cãtre candidatul la funcþia de vice-preºedinte din partea republicanilor, Sarah Palin. Foo Fighters, Heart ºi Jackson Browne au cerut toþi lui McCain sã nu mai utilizeze piesele lor în cadrul campaniei electorale. Bon Jovi, un democrat declarat, a donat 30.000 de dolari (17.000 lire) de persoanã, la dineul candidatului democrat Barack Obama, organizat la casa acestuia din New Jersey, în luna septembrie.
16 octombrie 1951 - Tânãrul de 18 ani Richard Penniman, care folosea numele de scenã Little Richard, a fãcut primele sale înregistrãri pentru RCA Camden în studiourile staþiei de radio WGST din Atlanta.
1956 - Frankie Laine a ajuns în prima poziþie a topurilor single din Marea Britanie cu “A Woman In Love”, acesta fiind cel de-al patrulea ºi ultimul no.1 al cântãreþului în topurile britanice. Laine a avut numele de scenã Mr. Rhythm and Old Leather Lungs.
1962 - Little Richard a concertat live la The Gaumont Theatre din Southampton, în timpul turneului din Marea Britanie.
1962 - Prima noapte din cadrul celor douã luni de turneu a Motown Records, a început în Washington DC, cu participarea urmãtorilor artiºti: Marvin Gaye, The Supremes, Mary Wells, The Miracles ºi a tânãrului de 12 ani, Stevie Wonder.
1965 - The Beatles au înregistrat în studiourile Abbey Road melodia “Day Tripper”, în trei pãrþi, apoi au adãugat partea vocalã ºi alte mixaje, finalizând melodia înainte de sfârºitul zilei.
1967 - Joan Baez, cântãreaþã de folk, a fost arestatã împreunã cu alte 123 de persoane, pentru blocarea intrãrii în cadrul Centrului de Înrolare în Forþele Armate din Oakland, California.
1969 - Leonard Chess, director executiv al companiei ºi fondator al The Chess Record, a murit în urma unui atac de cord la vârsta de 52 de ani. Casa sa de discuri a colaborat cu John Lee Hooker, Chuck Berry, Bo Diddley, Little Walter, The Moonglows, The Flamingos Jimmy Reed ºi Sonny Boy Williamson.
1969 - Bobbie Gentry a ajuns în prima poziþie a topurilor single din Marea Britanie cu melodia lui The Burt Bacharach ºi Hal David, “I"ll Never Fall In Love Again”, acesta fiind singurul no.1 al cântãreþului în topurile britanice.
1972 - Creedence Clearwater Revival s-au despãrþit dupã eºecul celui mai recent album, “Mardi Gras”. Dupã succesul minor ca ºi artist solo ºi mici ºicane juridice cu Fantasy Records, John Fogarty a avut douã mari hituri în 1980, “Center Filed” ºi “ Rock And Roll Girl”. Fratele lui John, Tom Fogarty a murit în septembrie 1990, iar membrii rãmaºi în viaþã au format Creedence Clearwater Revisited.
1974 - The Grateful Dead au cântat în prima din cele cinci nopþi de concerte la The Winterland Arena din San Francisco, California.
1976 - Vedeta de un hit, Rick Dees, ºi trupa sa Cast Of Idiots, au ajuns în fruntea topurilor single din Statele Unite cu “Disco Duck (part one)”. Dees a ajuns prezentator de radio ºi TV, cântecul ajungând pe locul 6 în topurile din Marea Britanie.
1976 - Melodia lui Stevie Wonder, “Songs In The Key Of Life”, a ajuns liderã a topurilor albumelor din Statele Unite, pe care se aflau piesele “Sir Duke”, “I Wish”, “Pastime Paradise” ºi “Isn"t She Lovely”. A fost al treilea single al lui Stevie Wonder ajuns no.1 în topurile americane.
1982 - Culture Club a concertat în cadrul show-ului britanic TV Top Of The Pops, lansând melodia “Do You Really Want To Hurt Me”, pe care au primit-o datoritã faptului cã Shakin" Stevens era bolnav ºi nu a putut sã participle. Melodia a devenit un mare hit dupã succesul pe care l-a avut în cadrul show-ului muzical TV.
1986 - Keith Richards, Eric Clapton ºi Robert Cray, s-au alãturat altor artiºti pe scena de la St. Louis, în cadrul concertului aniversar pentru cei 60 de ani e viaþã ai lui Chuck Berry, moment apãrut în filmul “Hail Hail! Rock & Roll”.
1988 - Whitney Houston a avut cel de-al treilea single ajuns no.1 în topurile britanice cu “One Moment In Time”. Cântecul a fost înregistrat pentru a celebra Jocurile Olimpice de la Seul din 1988.
1992 - Cu ocazia celei de-a 30-a aniversãri a lui Bob Dylan (de la debutul înregistrãrilor), acesta a susþinut un concert la Madison Square Garden din New York. Printre invitaþii care au cântat s-au numãrat: Neil Young, Eric Clapton, George Harrison, Roger McGuinn, Tom Petty, Ron Wood ºi Dylan însuºi.
1999 - Santana a început seria de 12 sãptãmâni în prima poziþie a topurilor single din Statele Unite cu “Smooth”.
2001 - Doi bodyguarzi au fost concediaþi dupã ce i-au interzis accesul lui Bob Dylan la propriul sãu concert. Dylan care a solicitat mãsurile de securitate în cadrul turneului “Love And Theft” sã fie mai drastic ca oricând, nu a avut la el permisul de trecere când a sosit în culise.
2002 - Billy Joel a fost internat într-un spital din Connecticut pentru a se trata în urma unui abuz de medicamente.
2005 - Sugababes au avut succes cu primul lor album ajuns în prima poziþie a topurilor albumelor din Marea Britanie cu “Taller In More Ways”, acesta fiind cel de-al patrulea album lansat de grupul de fete.
2006 - CBGB, legendarul club punk din New York, care este recunoscut pentru descoperirea lui Patti Smith ºi The Ramones, s-a închis dupã ultimul concert þinut de însãºi Patti. Blondie ºi Talking Heads au cunoscut de asemenea succesul datoritã clubului, care a sprijinit dezvoltarea muzicii punk americane. Localul s-a deschis în decembrie 1973, numele complet fiind CBGB OMFUG, abreviere de la for "country, bluegrass, blues ºi alte genuri muzicale pentru desfãtarea gurmanzilor".
2007 - Starul francez de muzicã rock Bertrand Cantat a fost încarcerat într-o închisoare pentru ispãºirea celor 8 ani de închisoare la care a fost condamnat pentru uciderea prietenei sale. Cantat, care a cântat alãturi de Noir Desir, a fost închis pentru uciderea Mariei Trintignant, dupã o ceartã violentã dintr-un hotel din Lituania în iulie 2003. Ea a murit dupã ce a stat câteva zile în comã.
2007 - Pop starul macedonean Tose Proeski a murit într-un accident de maºinã în Croaþia. Proeski a cântat pentru Macedonia în cadrul concursului Eurovision din 2004 ºi a câºtigat multe premii pentru Iugoslavia (la acea vreme). Maºina artistului de 26 de ani a intrat în coliziune cu un camion pe o autostradã în apropiere de oraºul Nova Gradiska aflat în NE Croaþiei.
2007 - Madonna a semnat un dublu contract de înregistrãri ºi de turnee cu organizatorul de concerte Live Nation, devenind prima vedetã de calibru care a ales un aranjament 2 în 1 cu un promoter de turnee în defavoarea unei companii de înregistrãri. Contractul s-a semnat pentru 120 milioane de dolari (59 milioane lire sterline), pe o perioadã de 10 ani, dându-le dreptul celor de la Live Nation asupra tuturor proiectelor muzicale – inclusiv albume noi, turnee, prosuse promoþionale, pagini web, DVD-uri, sponsorizãri, show-uri TV ºi filme.
2008 - Britney Spears a ajuns în prima poziþie a topurilor single din Statele Unite cu “Womanizer”, acesta fiind cel de-al doilea no.1 al cântãreþei dupã single-lul ei de debut, “...Baby One More Time” din 1999.
2010 - Justin Havird, absolvent al Universitãþii Auburn, a numit o nouã specie de peºte Lepidocephalichthys zeppelini, din cauzã cã înotãtoarea pectoralã a acestuia i-a amintit de chitara cu douã gâturi folositã de Jimmy Page. “Sunt un mare fan Led Zeppelin, ºi îi ascultam în timp ce lucram la claificarea peºtelui”, a declarat Havird. “Fiziologia peºtelui care îl face unic mi-a amintit de chitara cu care cânta Jimmy Page”.
) 17 octombriel) 1953 - Frankie Laine a ajuns în poziþia întâi a topurilor single din Marea Britanie cu “Hey Joe!”. Laine a petrecut un total de 28 de sãptãmâni în prima poziþie a topurilor, în trei perioade diferite ale anului 1953.
1960 - The Drifters au început seria de 3 sãptãmâni în fruntea topurilor single din Statele Unite cu “Save The Last Dance For Me”, hitul ajungând pe locul 2 în topurile din Marea Britanie.
1962 - Între mesele de prânz ºi show-urile de noapte de la The Cavern Club din Liverpool, The Beatles ºi-au fãcut debutul în televiziune la Granada TV Centre din Manchester. Ei au concertat live într-o emisiune a revistei locale People and Places unde au interpretat 2 piese, “Some Other Guy” ºi “Love Me Do”.
1964 - Manfred Mann a început seria de 2 sãptãmâni pe locul 1 al topurilor single din Statele Unite cu “Do Wah Diddy Diddy”, presupus a fi primul single ajuns no.1 având un titlu fãrã sens. A ajuns, de asemenea, no.1 în în topurile din Marea Britanie, melodia fiind lansatã pentru prima datã de grupul American The Exciters.
1967 - Turneul britanic de 10 concerte s-a încheiat noaptea trecutã cu un concert la The De Montfort Hall din Leicester, cu participarea celor de la Traffic, The Young Rascals, Vanilla Fudge, Art ºi Keith West.
1969 - Paul Kantner de la Jefferson Airplane a fost acuzaþ de posesie de marihuana în Honolulu, fiind amendat cu 350 de dolari.
1969 - Led Zeppelin au demarat cel de-al patrulea turneu nord-american la Carnegie Hall din New York.
1970 - The Jackson Five au început seria de 5 sãptãmâni în prima poziþie a topurilor single din Statele Unite cu “I"ll Be There”. Acesta a fost cel de-al patrulea no.1 al grupului în anul 1970, ajungând pe locul 4 în topurile britanice. Motown Records a declarat cã grupul a vândut peste 10 milioane de exemplare în acest an.
1973 - The Rolling Stones au cântat în douã spectacole la Foret Nationale din Brussels, Belgia, ca parte a turneului din Marea Britanie ºi Europa. În deschiderea show-urilor din turneul trupei au fost Billy Preston ºi grupul american Kracker, prima trupã care a semnat cu Rolling Stones Records. Bobby Keys nu a venit la concert, ceea ce a fãcut ca Mick Jagger sã nu-l mai coopteze în turneele trupei Rolling Stones pânã în 1989, cu mici excepþii. Conform zvonurilor, Bobby a lipsit de la marele concert pentru cã a fost “ocupat” cu umplerea cãzii de baie dintr-un hotel cu ºampanie Dom Perignon ºi cu bãutul aproape în întregime a licorii din aceasta.
1981 - Christoper Cross a început seria de 3 sãptãmâni în prima poziþie a topurilor single din Statele Unite cu “Arthur"s Theme, (Best That You Can Do)”, acesta fiind cel de-al doilea no.1 în topurile din Statele Unite, hitul ajungând pe locul 7 în topurile din Marea Britanie.
1987 - Bruce Springsteen a ajuns pe locul 1 al topurilor albumelor din Marea Britanie cu “Tunnel Of Love”, acesta fiind cel de-al doilea sãu album lansat.
1987 - Lisa Lisa ºi Cold Cut au ajuns în fruntea topurilor single din Statele Unite cu “Lost In Emotion”, hitul ajungând pe locul 58 în topurile britanice.
1987 - The Bee Gees au devenit singurul grup care a avut un single ajuns lideri ai topurilor din Marea Britanie, în fiecare din cele trei decade (anii ‘60, ‘70 ºi ‘80), când “You Win Again” a ajuns în prima poziþie a topurilor britanice. Acesta a fost cel de-al cincilea ºi ultimul no.1 al celor de la The Bee Gees.
1991 - Sandie Shaw a fost arestatã pentru cã a refuzat sã se supune alcoltestului pe strada din faþa apartamentului ei de pe Harley Street ºi a fost amendatã cu 100 de lire.
1991 - Cântãreþul american ºi prezentatorul de televiziune Tennessee Ernie Ford a murit de cancer la ficat. El a ocupat în 1955 prima poziþie în topurile americane ºi britanice, cu propria versiune a hitului lui Merle Travis, intitulat “Sixteen Toons”. În anii ‘60, a fost gazda unui talk show zilnic, The Tennessee Ernie Ford Sho, pe postul The ABC Television Network.
1992 - În timpul turneului prin Marea Britanie, The Frank And Walters au concertat la The Junction, în Cambridge, fiind susþinuþi de Radiohead.
1992 - “Sleeping Satellite”, single-ul de debut al lui Tasmin Archers, a ajuns în fruntea topurilor single din Marea Britanie, fiind singurul no.1 al cantautorului britanic. Archer a scris cântecul târziu, în 1980, având subiect de inspiraþie zborurile cãtre Lunã efectuate în 1969, dar cântecul a ieºit la luminã abia atunci când Archer a încheiat un contract de înregistrãri.
1995 - În timpul unui interviu dat revistei The Observer, Noel Gallagher de la Oasis a declarat cã ºi-ar dori ca Damon Albarn ºi Alex Cox de la Blur sã moarã de SIDA. El a retractat mai târziu declaraþia.
1995 - Keith Moore,fostul contabil al lui Sting, a fost condamnat la ºase ani de închisoare dupã ce a fost gãsit vinovat de delapidarea a 6 milioane de lire sterline din cele 108 conturi bancare ale cântãreþului.
1998 - Cântãreaþa englezã Billie a avut succes cu cel de-al doilea ei single ajuns no.1 în topurile britanice, “Girlfriend”.
1998 - Ziarul britanic The Daily Star a publicat un articol conform cãruia solistui trupei R.E.M., Michael Stipe, ar fi recunoscut cã era homosexual în tmpul unui interviu televizat de postul MTV din SUA. Stipe îºi exprima dezgustul referitor la uciderea în SUA a unui tânãr student gay.
1998 - Phil Collins a ajuns în prima poziþie a topurilor albumelor din Marea Britanie cu albumul “Hits”, acesta fiind cel de-al cincilea sãu album no.1.
1998 - The Barenaked Ladies au ajuns pe locul 1 al topurilor single din Statele Unite cu “One Week”.
1999 - S-a dat publicitãþii faptul cã Michael Jackson a dat în secret un spectacol la o reprezentaþie de arte marþiale din Barnstaple, Anglia. Persoana care a ajuns îmbrãcatã într-un kimono alb era Navi, un londonez care pretindea cã este imitatorul no.1 din lume al lui Jako.
1999 - Thomas Durden moare la vârsta de 79 de ani. A scris versurile pentru “Heartbreak Hotel” unul din hiturile lui Elvis Presley. Durden citise un articol dintr-un ziar referitor la un bãrbat care se sinucisese ºi care a lãsat în urmã un bilet de adio pe care scria: “Mã plimb pe o stradã pustie” ºi apoi a folosit fraza ca sursã de inspiraþie pentru melodia "Heartbreak Hotel.’
2000 - Un apartament din Piaþa Montague din Londra, în care a locuit Ringo Starr în anii ’60, a fost scos la vânzare pentru 575.000 £. Proprietatea cu douã etaje ºi douã dormitoare, a fost de asemenea locuinþã pentru Jimi Hendrix, John & Yoko ºi Paul McCartney în timpul anilor ‘60.
2001 - Compozitorul ºi scriitorul Jay Livingston a murit de pneumonie. A fost cunoscut pentru versurile scrise împreunã cu Ray Evans pentru hiturile lui Doris Day, (“Whatever Will Be, Will Be (Que Sera, Sera)” ºi Nat King Cole, (“Mona Lisa”).
2002 - Derek Bell, instrumentist al grupului irlandez de muzicã folk The Chieftains, a murit în urma unui atac de cord în Phoenix, Arizona. S-a alãturat grupului în 1975, a lansat albumul solo “Derek Bells Plays With Himself” în 1981, fiind premiat în 2000 cu premiul MBE pentru serviciile aduse muzicii tradiþionale.
2004 - Steve Cochran, avocatul lui Michael Jackson, a pãrãsit echipa de apãrãtori ai acestuia. Jackson, care se lupta cu acuzaþia de abuzare a unui copil, a declarat cã avocatul “ºi-a luat o pauzã, dar cã vor colabora în continuare”.
2004 - Cântãreþul trupei Soft Cell, Marc Almond, a fost operat de urgenþã ºi þinut în secþia de reanimare dupã ce a fost implicat într-un accident de motocicletã în Londra.
2004 - Usher ºi Alicia Keys au ajuns în prima poziþie a topurilor single din Statele Unite cu “My Boo”. Hitul i-a adus lui Usher cel de-al patrulea no.1 în topurile americane în 2004.
2004 - R.E.M. a ajuns pe primul loc în topurile albumelor din Statele Unite cu “Around The Sun”, acesta fiind cel de-al ºaptelea album al trupei ajuns no.1 în topurile britanice.
2005 - Maºina Rolls Royce 1974 Silver Shadow a lui Freddie Mercury nu s-a vândut la licitaþia de pe e-Bay, neatingând preþul cerut. Anunþul a fost postat de cãtre sora sa, Kasmira Cooke, care a moºtenit maºina de la acesta. Licitaþie a atras aproape 200 de oferte ºi a depãºit suma de 60.000 de lire (93.000 de dolari). Luxosul vehicul nu a mai apãrut în public din 2002, de când a fost folosit la transportul familiei Bulsara la premiera musicalului trupei Queen, We Will Rock You. Maºina mai avea încã la bord cutia cu batiste de hârtie marca Kleenex Mansize.
2007 - A murit la vârsta de 76 de ani cântãreaþa americanã Teresa Brewer. A fost una dintre cele mai populare cântãreþe americane de muzicã pop a anilor ‘50, având un mare success cu “Gonna Get Along Without Ya Now” ºi “Into Each Life Some Rain Must Fall”. A cântat alãturi de Tony Bennett, Duke Ellington, Dizzy Gillespie ºi Wynton Marsalis.
2008 - Cântãreþul trupei Four Tops, Levi Stubbs, a murit în casa din Detroit la vârsta de 72 de ani. Stubbs a avut probleme cu sãnãtatea de când a fost diagnosticat cu cancer în 1995, problemele de sãnãtate apãrute fãcându-l sã-ºi întrerupã turneul din 2000. Grupul a semnat un contract cu Motown records în 1963, producând 20 de hituri care au ajuns în Top 40 în urmãtorii 10 ani.
2009 - Barbra Streisand a ajuns în prima poziþie a topurilor albumelor din Statele Unite cu “Love Is The Answer”, albumul ajungând pe locul 1 ºi în topurile britanice.
2009 - Johnny Depp i-a înmânat lui Keith Richards premiul “Rockul Nemuritor” la the Greek Theatre din Los Angeles, California, ca parte a ediþiei din acest an a Scream Awards.
&$ 18 octombrie&